30 aprilie 2024
Zona zeroGong”Arta trebuie să fie vindecătoarea sufletelor” - spune actorul Giuseppe Torboli

”Arta trebuie să fie vindecătoarea sufletelor” – spune actorul Giuseppe Torboli

În câteva zile, actorii și spectatorii TMB se vor reîntâlni, în emoția teatrului, într-o ministagiune estivală, în aer liber, după o perioadă de aproape patru luni, de când s-au văzut ultima dată în sala de spectacol. Ce simt artiștii băcăuani în așteptarea acestei întâlniri? Ne mărturisește astăzi actorul Giuseppe Torboli (FOTO), artist păpușar al Teatrului Municipal ”Bacovia”, pe care îl puteți revedea, pe 4 și 5 iulie 2020, în Amfiteatrul de pe Insula de Agrement, în spectacolul ”Scufița roșie”, după Frații Grimm, în regia lui Gheorghe Balint. Biletele au fost puse în vânzare, și pot fi achiziționate online, de pe site-ul Teatrului, dar și de la Agenția de Bilete a Teatrului Municipal ”Bacovia”. Pentru a respecta regulile de distanțare, locurile sunt limitate. 

-Ce inseamnă pentru tine revenirea pe scenă? Și perspectiva de a juca în aer liber?
– Sentimentul care predomină este similar cu cel din copilărie, în momentul așteptării Moșului, așadar, abia aștept să îmi desfac darul și să calc din nou pe „scândură”. Pentru mine, revenirea pe scenă, înseamnă că noi, actorii, artiștii, contăm pentru societate, iar acest lucru îmi dă speranță pentru arta pe care o practic. Cât despre jucatul în aer liber, sunt dispus să îmbrățișez această alternativă, atâta timp cât reluăm activitatea și ne întâlnim din nou cu spectatorii.

– Cum a fost pentru tine această perioadă de distanțare fizică față de public, de teatru, de colegi?
– A fost o perioadă tristă, dar în care am muncit pentru meseria de actor, am învățat texte noi, am făcut exerciții pentru dicție și voce, am mai contemplat asupra personajelor pe care le am deja în repertoriu în dorința de a le crește și de a le perfecționa pentru a le prezenta publicului într-o formă mai bogată. Mi-a lipsit energia unui public viu, a sălii de teatru, a colegilor mei. Cred că cel mai mult mi-a lipsit cafeaua alături de colegii mei de scenă, înainte de spectacol.



– Vezi teatrul în mod diferit, acum, după experienta izolării, a pandemiei? Crezi că va trebui să facem teatru în mod diferit? Simți teatrul în mod diferit acum? În ce fel?
– Teatrul este același, probabil vom fi puțin mai distanți unii față de ceilalți o perioadă, dar trebuie să nu ne abatem de la visele și obiectivele noastre. Arta trebuie să fie vindecătoarea sufletelor. Dacă pierdem asta din vedere, nu vom mai face lucruri de calitate, așa cum ne propunem.

-Oferă un argument personal ca invitație pentru public să vadă spectacolul ”Scufița roșie”, în care vei juca în deschiderea stagiunii de vară.
– „Scufița Roșie” este una dintre poveștile care a bucurat zeci, chiar sute de generații de copii. Avem ocazia de a juca o variantă diferită, mai energică, unde cei mici pot să călătorească alături de Scufiță pe drumul către casa bunicii Matilda, să se amuze de năzdrăvanul iepuraș Țupa-Țup, să preia din înțelepciunea corbului Edgar Kra, să vizioneze delicatețea lupului Ludwig și să prețuiască ajutorul Vânătorului Herman. Prin urmare, #HaiLaTeatru și aveți grija de sănătatea voastră! Vă îmbrățișez.

Interviu realizat de Laura Huiban

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri