A trecut ziua de 22 iunie fără prea multă zarvă. Oficial, nu s-a anunțat nimic, Guvernul, Președinția, Parlamentul nu au avut nici o declarație oficială. Nici măcar organizațiile veteranilor de război nu au emis vreun comunicat. Liniște totală. În mod ciudat, dacă avem în vedere discursul organizat anti-rusesc al clasei noastre politice aflate la Putere. Pentru că pe 22 iunie s-au împlinit 79 de ani de când România a intrat, alături de Germania, Ungaria, Finlanda și Italia, în războiul contra URSS.
Din toate țările coaliției anti-sovietice, doar România avea dreptul, conform normelor internaționale, să declare război Uniunii Sovietice având în vedere faptul că, în 1940, fusese nevoită să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord în urmă ultimatumului primit de la Moscova.
E drept, și Finlanda pierduse teritorii, dar Finlanda și URSS semnaseră un tratat de pace; România nu a semnat nimic. Oricum, după finalizarea conflagrației, n-a mai contat acest aspect; grație înțelegerilor dintre Marea Britania, SUA și URSS, am fost tratați că și când am fi atacat Rusia fără motiv.
Ce e mai important în legătură cu declanșarea războiului anti-sovietic este faptul că România nu era pregătită să poarte o asemenea lupta. Armata nu era nici echipată și nici pregătită, economia țării nu putea susține un asemenea efort de război. Dar, ca de obicei, propaganda a trecut peste aceste aspecte, mai ales că era invocată alianța cu Germania, țară care trecuse Europa prin baionetă și părea de neînvins.
România a demonstrat, de-a lungul timpului, o aplecare deosebită către acest gen de alianțe, lăudate foarte mult de propagandă dar care se finalizează, de obicei, prost.
Am intrat în Primul Război Mondial la insistențele Franței care avea nevoie de o slăbire a presiunii germane pe Frontul de Vest și am pierdut în câteva luni trei sferturi din teritoriu pentru că Franța nu și-a ținut promisiunea de a ataca Bulgaria dinspre Grecia pentru a-i împiedică pe bulgari să ne cadă în spate.
Am intrat în alianța cu Rusia în Războiul de Independența și am pierdut județele din sudul Basarabiei, pe care le recuperaseram după Războiul Crimeii.
Am intrat în alianța cu Germania în 1941 (e drept, și șantajați cu chestiunea Ardealului de Nord) dar aliatul, după ce ne-a luat petrolul și grâul, a evitat să ne dea armamentul promis.
Iar asta avea să ne coste scump la Cotul Donului, unde lipsa armamantului anti-tanc și-a spus cuvântul. Mai târziu, în ciuda promisiunii că va apară teritoriul românesc, Germania și-a retras diviziile blindate, lăsând cale liberă rușilor porniți în ofensiva din 1944.
Astăzi suntem atrași într-o altă alianța extrem de vocală contra Rusiei, deși nu avem nici forța economică și nici forța militară necesară; dar, pe cine să intereseze asta?! Câțiva postaci pe rețelele sociale sunt suficienți pentru a crea o opinie publică favorabilă, mai ales când e atât de simplu să arunci vina pentru toate eșecurile politice ale Puterii în cârca “forțelor pro-rusești”. Totuși, ziua de 22 iunie nu trebuie uitată.
E o zi importantă, pe care ar trebui să o trecem la o rubrica specială în calendar. Pentru că n-ar trebui să mai mergem vreodată la luptă împinși doar de o propagandă bine pusă la punct.
