Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament din municipiul Bacău.
Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD.
Din primele informații, nu au fost înregistrate victime. Incendiul a fost lichidat, iar în urma acestuia au ars bunuri dintr-o...
Cam o luna a trecut de la inundatiile catastrofale care au lovit nemilos judetul Bacau. La fel ca la Revolutie, cei mai multi dintre oraseni au privit la televizor dezastrul, fara sa-si dea seama de dimensiunile acestuia. Greu, greu de tot, mecanismul incearca sa se puna in miscare. Dar...
Se numeste Bogdan, are 16 ani, provine dintr-o familie cu doi copii in care banul nu a lipsit niciodata. Este elev la un liceu de renume in Bacau, la fel ca sora sa, mai mare cu un an. De ceva timp, Bogdan a devenit un impatimit al jocului de...
Zeci de copii din Bacau au fost batuti si jefuiti de catre o minora. Li s-au furat de la telefoane mobile pana la banii de pachetel. Evenimentele s-au petrecut ziua in amiaza mare, in Parcul Cancicov. Faptele au umplut cazierul tinerei Carmen S., de 15 ani. In ciuda infractiunilor...
Ieri dimineata, la ora 3.20, in hala de productie a firmei comanestene SC Robert Simo S.R.L., de pe Strada Prundului, nr.71, a izbucnit un incendiu. Anuntati telefonic, pompierii din Comanesti si Moinesti au sosit la fata locului in jurul orei 4.00, initial cu doua masini, apoi inca una, dar...
Fiecare institutie are un personaj cheie. De obicei acesta este seful institutiei, un adjunct sau vreun functionar mai cilibiu care stie tot ce misca. In nici un caz secretara. Despre functionarii incompetenti, infatuati si vesnic prost-dispusi din institutiile bacauane am mai scris. De aceasta data, voi scrie despre secretare...
S-a intamplat in urma cu aproximativ o luna. Mai precis pe 15 iulie. Un autobuz al Asociatiei Operatorilor de Transport Public Privat, plin cu calatori, a intrat pe contrasens si s-a izbit intr-un alt autobuz, al societatii Transport Public, din fericire fara pasageri. Atunci au murit doi oameni, iar...
Gunoiul menajer ii sufoca pe bacauani si le pune in pericol sanatatea. Chiar si atunci cand pubelele si ghenele sunt golite, nu se respecta normele sanitare obligatorii in aceasta activitate. Platformele de gunoi nu sunt spalate si dezinfectate. Inspectorii sanitari trag un semnal de alarma. Bacauanii au ajuns sa...
Angajatii din administratie, invatamant, sanatate etc. nu mai au dreptul sa fie premiati. Decizia apartine Guvernului, care prin OUG 63 anuleaza sansa ca salariile bugetarilor sa fie suplimentate. Masura e considerata aberanta, iar economiile nesemnificative. Pentru angajatii simpli, 1, 3 sau 5 milioane insemna aproape inca un salariu. Victime...
„Ai invatat limba romana cu femeia de serviciu?" este una din ironiile preferate atunci cand vrei sa taxezi o exprimare incorecta. Peste cativa ani ironia va deveni o cruda realitate. Judetul Bacau se confrunta cu o criza acuta de cadre didactice calificate. Cea mai dramatica situatie se inregistreaza la...
Un autobuz de la Asociatia Operatorilor de Transport Public Privat a accidentat mortal un boschetar. Constantin Rosu s-a aciuat sub mijlocul de transport fara stirea nimanui si a fost tarat pe asfalt mai bine de patru kilometri. Soferul este cercetat pentru ucidere din culpa. Autobuzul cu numarul de inmatriculare...
Transportatorii bacauani, fie ei taximetristi, soferi de microbuze sau conducatori de autobuze au fost verificati la sange de catre politistii de la Biroul Politiei Rutiere si inspectorii de la Autoritatea Rutiera Romana. 20 de autobuze apartinand Autoritatii Operatorilor de Transport Public Privat circulau pe drum judetean, desi aveau licente...
In timp ce mii de bacauani asteapta de ani de zile un apartament de la stat, doua blocuri de pe strada Narcisa stau in paragina. Blocul 4, cu 36 de apartamente, depinde de investitiile din partea ANL-ului. Alaturi de acesta, un alt imobil zace devastat. Imobilul nu are nici...
Peste 160 de pasapoarte retinute la frontiera la inceputul lunii august au ajuns la Serviciul Public Comunitar de Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Simple Bacau. Doar patru bacauani au incercat sa justifice depasirea termenului legal de sedere in strainatate, dar fara acte legalizate. Multe persoane au ramas fara pasapoarte, pentru...
Preotul de la biserica din localitatea Obirsia este acuzat ca a vandut icoanele de patrimoniu pe bani grei. In momentul in care a fost sesizata Directia Judeteana pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National Bacau, in mod inexplicabil, in lacasul de rugaciune au aparut mai multe chiciuri. Politia il...