Numele meu este Doga, sunt o cățelușă de 5 ani. Povestea mea (cea de care îmi amintesc) a început la un colț de stradă, vis-a vis de magazinul Lidl, de lângă ”Insula de Agrement”. Aveam câteva luni și mă plimbam în zonă singură și, sinceră să fiu, eram cam rărtăcită. Mergeam după oricine îmi ieșea în cale, fie pe...
Primăria Municipiului Bacău, prin Direcţia Salubrizare, Agrement, Parcuri, va executa începand cu data de 25.08.2016 al doilea tratament avio pentru combaterea țânțarilor și căpușelor.
Pulverizarea aeriană se va aplica pe o suprafață de 4000 hectare și se va desfășura în intervalul orar 06.00 - 10.30.
În cazul condiţiilor...
Un taxi s-a izbit de zidul unui bloc pe strada George Bacovia din Bacau, in aceasta dupa-amiaza, dupa ce o motocicleta nu i-a acordat prioritate.
La fata locului a ajuns o ambulanta, care a preluat motociclistul si l-a transportat, pentru investigatii, la Spitalul Judetean de Urgenta.
Politia Rutiera a deschis o...
La data de 23 august a.c., jurul orelor 00.15, polițiștii Biroului Rutier Bacău au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale, pe strada Calea Moinești.
Din verificările efectuate la fața locului a rezultat că la data de 23 august a.c., in jurei 00:00, un minor de...
La data de 23 august a.c., polițiștii din comuna Buciumi, în urma investigațiilor efectuate au depistat un localnic de 47 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Din cercetări a rezultat că la data de 6 august a.c., la locuința unei femei de 69 de ani, din comuna Buciumi...
- putini bacauani isi mai aduc aminte de data de 23 august 1944, când România a intors armele si s-a alaturat Natiunilor Unite in lupta impotriva puterilor Axei - ziua de 23 August a fost data uitarii, iar singurii care au depus o coroana in memoria eroilor cazuti in...
Cornelia V. si Mihaela Liliana L. au fost trimise in judecata anul trecut. Procurorii de la Parchetul Judecatoriei Onesti sustin ca, in perioada septembrie 2012 - octombrie 2013, cele doua angajate, care ocupau posturile de contabil sef si secretar sef la Centrul Bugetar - Scoala Gimnaziala "Ghita Mocanu" Onesti,...
compania are nevoie sa se dezvolte si negociaza construirea unui hangar pentru reparatii la avioane Boeing si Airbus acolo unde a gasit un aeroport pe masura
Compania Aerostar ar putea construi o unitate de mentenanta pentru avioane din familiile Boeing 737 si Airbus 320 in Iasi, unde a gasit, se...
Cazul copilului de sase ani muscat de maidanezi in parcul in care era la joaca a ajuns si in atentia primarului Cosmin Necula. Acesta s-a intâlnit cu mama copilului si anunta ca va sprijini familia din toate punctele de vedere.
„Primaria Bacau va acoperi costurile tratamentului acestui copil. Asa...
Cititorii nostri ne-au sesizat recent ca s-au trezit incurcati de o bariera montata in dreptul Spitalului de Pediatrie, intre acest corp si constructia Spitalului Municipal.
Pentru ca nu au permis de acces, cei care ajung cu masina pâna in dreptul ei, se vad nevoiti sa faca tot felul de...
Nascut în 19 august 1881, George Enescu este sarbatorit de 37 de ani la Tescani, în Festivalul International “Enescu – Orfeul Moldav”. Artisti de renume, români si straini, vin la Tescani sa se inspire, sa delecteze publicul, sa creeze si sa cutreiere acest loc mirific, unde poti simti aievea...
Tragedia s-a petrecut marti dimineata, sub podul de la Narcisa. Un barbat de 38 de ani, din Iasi, a fost accidentat mortal de trenul Regio care circula pe relatia Adjud – Pascani.
Potrivit unui martor, tânarul n-ar fi auzit ca trenul se apropie si degeaba a strigat la el...
Edilul sef a cerut directorului companiei sa isi dea demisia de onoare dupa criza majora de apa prin care a trecut municipiul saptamâna trecuta.
Acesta a precizat ca nu-i cere demisia pentru motivele tehnice, care nu-i sunt imputabile, ci pentru faptul ca nu a adus pe agenda publica si...
Dupa ce primarul Necula, intr-o postare pe pagina sa de Facebook, le-a cerut fostilor primari si viceprimari ai Bacaului sa dispara din viata publica deoarece "au nenorocit orasul", senatorul Dragos Luchian riposteaza.
"Am asistat recent la o ieșire publică, de-a dreptul isterică, a primarului Cosmin Necula. Acesta a cerut nici...