18 aprilie 2024
EconomieAerostar se extinde in Iasi

Aerostar se extinde in Iasi

compania are nevoie sa se dezvolte si negociaza construirea unui hangar pentru reparatii la avioane Boeing si Airbus acolo unde a gasit un aeroport pe masura

Compania Aerostar ar putea construi o unitate de mentenanta pentru avioane din familiile Boeing 737 si Airbus 320 in Iasi, unde a gasit, se pare, intelegere pentru concesionarea unui teren de circa un hectar pentru construirea unui hangar. Negocierile dintre Aerostar si Consiliul Judetean Iasi au ajuns intr-un stadiu avansat, ceea ce se mai asteapta acum fiind doar o hotarâre in acest sens a Consiliului Judetean.

Negocierile de la Iasi au fost facute publice luni, 22 august, de Ziarul de Iasi, care insereaza doua declaratii ale presedintelui Aerostar, Grigore Filip. A doua zi, presedintele companiei bacauane nu a mai fost disponibil pentru presa pe acest subiect, motivând ca era „intr-o sedinta”.



„Hangarul pe care vrem sa-l dezvoltam la Iasi – a spus, pentru publicatia ieseana, Grigore Filip – va permite lucrul simultan la trei avioane. Aici, la Bacau, avem doua hangare si simtim nevoia sa ne extindem cu un al treilea hangar. Având în vedere accesul pe care l-am dobândit la piata, cu siguranta trebuie sa ne extindem, iar orientarea noastra a fost sa mergem pe alta locatie. Aeroportul Iasi e un aeroport convenabil din punctul nostru de vedere, nu e departe nici de Bacau, forta de munca din Iasi calificata se poate gasi“.

Hangarul din Iasi ar putea fi construit in circa un an – a precizat Grigore Filip. Iar forta de munca necesara va fi pregatita intre timp. Astfel, speranta primelor lucrari in noul hangar ar putea sa apara intr-un an-doi.

De ce nu in Bacau?

Prima intrebare care apare vizavi de hotarârea Aerostar este, evident, de ce compania nu se dezvolta „la baza”, in Bacau. Domnul Grigore Filip nu a fost disponibil, ieri, pentru a da un raspuns oficial, dar pentru ca informatii obtinute „pe surse” aratau de mai mult timp ca Aerostar ar fi negociat initial concesionarea unui teren in Bacau pentru hangarul de care are nevoie si nu a ajuns la nicio intelegere cu autoritatile locale, i-am solicitat presedintelui Consiliului Judetean, Sorin Brasoveanu, o opinie in acest sens.

„Nu e vorba de o astfel de neintelegere – a spus Sorin Brasoveanu. Aerostar are nevoie acum sa-si dezvolte productia si cauta cea mai buna varianta. Pentru avioane mari, de tipul Boeing sau Airbus, e nevoie de un aeroport cu o pista pe masura. Or, in Bacau abia acum se lucreaza la asa ceva.

Aerostar isi doreste dezvoltarea in Bacau si o va realiza când vor fi conditii aeroportuare. Ceea ce putem face noi, Consiliul Judetean, este sa sprijinim pregatirea fortei de munca de care are nevoie compania. Ne gândim la un parteneriat intre cele doua universitati bacauane, cu Inspectoratul Scolar, respectiv cu Ministerul Educatiei, pentru urmatoarele promotii de viitori specialisti in intreprinderea din Bacau.”

Aerostar se afla in topul producatorilor mondiali din aviatie

Aerostar este, in prezent, un producator semnificativ pentru industria globala de aviatie, in aviatia civila unde nu era pâna acum. „E greu sa zbori cu un avion din familia Airbus 320, fabricat in ultimii 15 ani, care sa nu aiba in el ceva facut la Aerostar – declara, cu putin timp in urma, presedintele companiei. Livram, anual, 6-7 milioane de piese si subansamble de avion. Dintre cele 42 de avioane Airbus din familia 320 livrate lunar, cel putin 30 au subansamble semnificative de pe aripa fabricate la Bacau”.

Acum trei luni, la Toulouse, capitala Airbus, Aerostar a primit o distinctie ca furnizor de piese si subansambluri de structura aeronautica. Practic, dintre cei 3.000 de furnizori intreprinderea din Bacau a avut un punctaj pentru locul al treilea la categoria la care se incadreaza (pentru livrarea prompta, calitatea executiei si situatia economica a firmei).

Iar acum o luna, la Târgul international Farnborough a primit distinctia de cel mai bun furnizor al anului de subansamble si elemente de structura al firmei GKN, al doilea producator mondial de aviatie dupa fabricantul Spirit de avioane Boeing (pentru livrari la timp, pentru zero defecte, echilibru si stabilitate a firmei).
Aerostar are o pozitie deosebita in domeniul ei si are posibilitati de crestere. Plasarea in topul producatorilor ii da sperante de angajamente din ce in ce mai mari in aceasta industrie.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri