Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ECR, a intervenit în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg, în cadrul dezbaterii privind impactul situației geopolitice asupra pacienților europeni și asupra accesului acestora la medicamente. Oficialul român a atras atenția asupra unei vulnerabilități majore a Uniunii Europene: dependența structurală de piețele externe pentru aprovizionarea cu medicamente esențiale.
În intervenția sa, Claudiu Richard Târziu a subliniat că...
Polițiștii din Comăneşti, sprijiniți de specialişti ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat un control la o societate comercială din localitate, administrată de o tânără de 27 de ani, din judeţul Suceava.
În urma verificărilor efectuate, s-au constatat diferenţe între cantităţile de material lemnos depistate în depozit şi documentele de provenienţă...
Personalul medical, medico-sanitar şi auxiliar sanitar din cabinetele medicilor de familie care au activat în timpul stării de urgenţă şi care au avut în evidenţă sau sub tratament pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu COVID-19, precum și personalul din asistența medicală comunitară implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi...
Sportul băcăuan este, din nou, în straie cernite: miercuri, 17 martie, s-a stins din viață antrenoarea de atletism Maria Hagimă. În vârstă de numai 58 de ani (era născută pe 10 august 1962), Maria Hagimă ne-a părăsit după săptămâni de grea suferință cauzată de infectarea cu Covid-19.
„Cunoșteam gravitatea situației,...
Un apel primit, la primele ore ale diminetii de azi, la telefonul redacției, ne semnala că, în zona Cornișa, blocul 16, sunt tăiați doi brazi falnici. Ajuns la fața locului, am constatat că, într-adevăr, sunt puși la pământ doi arbori cu o vechime semnificativă, judecând după înălțimea lor și,...
Comisia Europeană a prezentat propunerea pentru certificatul digital de vaccinare, valabil la nivel comunitar, în încercarea de a impulsiona sectorul turismului, grav afectat de pandemie. Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției...
Comercianții care-și recunosc vina pot beneficia de reduceri considerabile din cuantumul amenzii primite pentru încălcarea legislației de protecția a consumatorului. Prevederea este conținută viitoarea lege a Protecției Consumatorilor care va fi adoptată în perioada următoare.
Inițiativa legislativă are aproape 5 ani, dar, din motive necunoscute, a ieșit din sfera de...
Pompierii militari au fost alertați, aseară, să intervină în Slănic Moldova, unde a luat foc o casă de locuit. Flăcările au fost intensificate și de vântul puternic. La fața locului s-au deplasat două autospeciale cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD. Incendiul a fost lichidat de pompieri....
Într-o postare pe pagina personală de facebook, Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat că pentru anul școlar 2020-2021 sunt suspendate tezele (lucrările scrise semestriale), conform OM 5977/2020. În consecință, la finalul semestrului al doilea, mediile pentru toate disciplinele se obțin prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai...
Chiar dacă suntem în plină pandemie de coronavirus, o situație a afecțiunilor respiratorii întocmită de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău arată că, în numai o săptămână (intervalul 08-14.03.2021), s-au înregistrat nu mai puțin de 832 de infecții acute a căilor respiratorii, cu 40 de internări, și 303 de...
Membrii proiectului „Școli curate” prin care se propune responsabilizarea autoritățile publice locale în raport cu sistemul educațional, solicită primarilor din județul Bacău să își onoreze atribuțiile legale de administratorii școlilor, în contextul elaborării bugetelor locale pentru anul 2021.
„Școli curate” este inițiativa Societății Academice din România de creștere a gradului...
Zeci de persoane din județul Bacău deja beneficiază de prevederile Legii 212/2020 care permite pensionarea anticipată parțială fără penalizare a celor care locuiesc în municipiile Bacău și Onești și zonele limitrofe acestora, considerate localități cu poluare remanentă.
Practic, din noiembrie 2020, când a intrat în vigoare actul normativ amintit, și...
Produsele Puiul Fericit și Cocoșelul de Pădure ale companiei Agricola Bacău sunt, din această lună, prezentate pe raft într-o nouă formulă de ambalare, cu o nouă promisiune adresată consumatorilor: „Crescut 100% fără antibiotice”. Agricola nu folosește niciodată antibiotice în lanțul de producție al Puiului Fericit și Cocoșelului de Pădure...
Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” și elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială „Sf. Voievod Ștefan cel Mare”(învățătoare Simona Popa), din Onești, vor „construi” poeme în „Laboratorul Dada” pentru a marca Ziua Internațională a Poeziei. Acțiunea va avea loc vineri, 19 martie, în avans pentru că Ziua Internațională...
Consecvent cu obiectivul vizând rezolvarea problemei apei în județ, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a propus în ședința ADIB (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară), care a avut loc astăzi, miercuri, 17 martie, intenția de capitalizare a Companiei Regionale de Apă Bacău, operator de utilități de care depinde, fundamental, implementarea...