28 aprilie 2024
ActualitateCardul national de sanatate, pe ultima suta de metri

Cardul national de sanatate, pe ultima suta de metri

Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) Bacau si Directia de Sanatate Publica (DSP) au demarat o campanie de informare publica cu privire la tot ce inseamna card national de sanatate. Pâna acum, din cele 441.011 de carduri tiparite pentru judetul Bacau au ramas nedistribuite in jur de 10 la suta. 40.251 de carduri au fost returnate de Posta Româna pe motiv de lipsa domiciliu in cazul asiguratilor.

6.703 carduri au fost ridicate direct de la CJAS Bacau, iar restul cardurilor neridicate, respectiv 49.326, vor fi distribuie prin reteaua medicilor de familie.

Cei care refuza sa intre in posesia unui card national de sanatate, pot cere de la CJAS Bacau adeverinta inlocuitoare, valabila doar 3 luni (fata de card, care are o valabilitate de 5 ani). De la 1 mai, acest card devine obligatoriu pentru accesarea serviciilor medicale si farmaceutice. Cu alte cuvinte, fara el nu putem benefica de aceste servicii decât in baza cardului activat.



Aceasta activare se face la medicul de familie (pâna pe 1 mai) sau la orice alt furnizor de servicii medicale (dupa 1 mai) – cu exceptia farmacistior si furnizorilor de dispozitive medicale.

„PIN-ul cardului trebuie personalizat si este compus din 4 cifre. Nepersonalizat, cardul ramâne in stare inactiva.”
dr. Mihaela Ion, presedinte director general CJAS Bacau

Cardul primit acasa este inactiv. Personalizarea PIN-ului reprezinta activarea cardului national si se realizeaza la prima vizita la un furnizor de servicii medicale. Cardul national de sanatate nu contine date medicale, ci doar datele de identificare in sistemul asigurarilor de sanatate. Este bine ca asiguratii care au primit deja cardul sa-l utilizeze când acceseaza un serviciu medical, chiar daca pâna la 1 mai nu este obligatoriu, pentru a nu bloca sistemul. Cardul national de sanatate este valabil numai pe teritoriul tarii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri