miercuri, 24 decembrie 2025

Carare cu scandal: Locatarii de pe Bicaz isi vor scurtatura inapoi

Mai multi locatari de pe strada Bicaz au intrat in conflict cu vecinii lor dintr-un bloc de pe strada Garofitei. Marul discordiei este o carare pe care locuitorii caselor de pe Bicaz scurtau drumul catre Piata Sud si scoala din cartier. Trecerea a fost blocata cu un gard de metal. Primaria Bacau a luat aceasta decizie si a efectuat lucrarea la solicitarea unui grup de locatari din blocul de pe Garofitei, care a reclamat mizeria din zona.

De 30 de ani, locuitorii de pe strada Bicaz scurteaza drumul catre Piata Sud pe o carare care trece pe langa un bloc de pe strada Garofitei. Trecerea a fost inchisa de Primaria Bacau la cererea unor locatari de pe Garofitei. Locuitorii de pe strada Bicaz sunt indignati si sustin ca de acum vor fi obligati sa faca un ocol de 500 de metri pentru a ajunge la Piata Sud, la scoala si cresa din cartier. „De atata vreme trecem pe acolo si acum trebuie sa ocolim cu copiii in brate si cu sacosele in maini, ne-a declarat Dan Marin, locatar la numarul 26, pe strada Bicaz. De cate ori treceam pe acolo, proprietarul de la parter ne reprosa asta. Pana la urma a reusit sa ne interzica accesul”. Luminita Herciu se plange ca are in familie o persoana care a suferit o forma de paralizie si ca acum fiecare pas conteaza pentru aceasta. „Este greu pentru un bolnav sa ocoleasca. Nu inteleg cu ce deranjam noi”. De cealalta parte, locatarii din blocul 3 de pe strada Garofitei sustin ca locul era, pana de curand, un focar de infectie. „Aici se adaposteau boschetarii si nu va spun ce scene vedeau copiii mei pe geam”, ne-a declarat proprietarul unui apartament de la parter. Trecerea a fost blocata cu un gard de metal. De la Primaria Bacau ni s-a comunicat ca decizia de a inchide acel pasaj improvizat este intemeiata. „Am primit o sesizare de la mai multe persoane si de la conducerea scolii din zona, ne-a declarat Ionut Tomescu, purtator de cuvant. Trecerea respectiva iesea in spatele scolii, nu intr-o alee sau o strada. Nu era o cale de acces amenajata. Era mizerie in spatele scolii. S-au scos mormane de gunoaie. Au fost trei tentative de a se monta acolo gard viu, dar de fiecare data a fost smuls”. In ciuda faptului ca locatarii de pe Bicaz sunt foarte suparati si cer revenirea la starea initiala a locului, primaria nu va demonta gardul metalic pana cand cel viu nu va fi suficient de viguros pentru a crea o bariera naturala.

Doina Mincu





spot_img