aDaca administratorul mi-ar fi dat sa semnez o hartie pe care scria ca sunt condamnat la moarte o semnam fara sa citesc. Asa incredere aveam. Stia meserie! Cand propuneam sa dam prime femeilor de serviciu, spunea ca nu merita, ca-s puturoase. Ziceam auite, dom”le, ce grija are de banii locatarilora. Si ea…”
Vasile P., fost presedinte Asociatia 25
aCristina comanda asociatia. Aveam datorii la CET si RAGC, dar ea si-a cumparat laptop. Presedintele ne-a uimit la ultima sedinta. Il intrebau locatarii unde sunt banii si nu facea decat sa ridice din umeri.”
Stefan Traistaru, presedinte Asociatia 25
La Asociatia de proprietari 25 a inceput ancheta. Fostul administrator este suspectat ca s-a infruptat fara retinere din banii locatarilor. Presedintele cu care a facut echipa in ultimii ani sustine ca semna pe incredere tot ce-i baga sub nas angajata, fiindca „ea stia meserie”.
La Asociatia de proprietari 25, de pe strada Carpati, administratorul Cristina I. a facut legea vreo 8 ani. In ultimele luni, asociatia a intrat in vizorul CET, din cauza debitului de miliarde. In fisele locatarilor nu se regasesc peste 2 miliarde. Aceasta, doar la o verificare sumara. „In primul rand, nu exista registru de casa, ne-a declarat Gheorghe Muntianu, sef birou asociatii in Primaria Bacau. S-a descoperit ca asociatia nu avea nici macar un cenzor. Am anuntat Politia economica si asteptam rezultatul expertizei.” Acesta poate veni dupa luni sau chiar ani. Actele Asociatiei 25, din perioada 2001-2009, sunt sigilate intr-un dulap din sediu. „Erau tinute claie-gramada ca fanul, ne-a declarat presedintele Stefan Traistaru, ales pe 5 septembrie. Din calculele pe care le-am facut, locatarii ar avea restante de 1 miliard lei vechi. Restul, pana la 3,9 miliarde, unde-i?” Asociatia nu avea cenzor de ani buni. La control s-au descoperit doua stampile, Locatari primeau chitante pentru sumele date la asociatie, dar acestea nu erau trecute in fise. „Chiar eu am patit-o, ne-a povestit Stefan Traistaru. Am platit in august intretinerea pe iulie. Mi-a trecut pe chitanta ca suma este pentru mai-iunie. Or, eu aveam chitanta acasa ca platisem pe mai-iunie. Asa proceda, dar locatarii nu-si dadeau seama.” Se crede ca fostul administrator „umfla” si facturile, iar diferenta si-o insusea.
aAm fost prost, asta e!”
Pare de necrezut ca i-a mers, desi cel putin o data pe an ar fi trebuit sa dea socoteala in fata adunarii generale a asociatiei si inspectorilor din primarie. Explicatiile fostului presedinte, Vasile P., sunt incredibile. „Nu am stiut eu ca atatia ani nu a fost cenzor. Mie imi arata acte semnate de ea si cenzor. Am inteles ca tot ea facea semnatura. Am fost prost, asta e. Semnam tot ce-mi dadea, pe incredere.”
[ad#stire] Vasile P. pare sa nu aiba habar de obligatiile unui presedinte de asociatie. „De nu stiu cati ani nu s-a facut adunare generala. Nu am convocat-o. Ce, era datoria mea? Ea trebuia… Dar nu, nu voia. Facea acolo procese-verbale ca si cum ar fi fost adunarea, le semna si gata”. Fostul presedinte ii lasa stampila pe mana Cristinei I. si o asculta fara cracnire. Cu toate acestea nu crede ca ar trebui sa imparta cu ea raspunderea pentru miliardele disparute. Prinsa, Cristina I. a intrat in concediu medical, apoi si-a dat demisia.
Doina Mincu















