Studentii aflati in ultimul an de studiu sau absolventii care au obtinut diploma de licenta isi mai pot depune candidatura, pana in 25 ianuarie, pentru bursele CEU (Universitatea Central Europeana). Cei interesati pot solicita programele de masterat sau de doctorat pentru anul universitar 2012-2013. Cursurile, cu predare in limba engleza, se vor tine la sediul Universitatii CEU din Budapesta. Printre domeniile de interes se numara: economie, politici si stiintele mediului, studii de gen, istorie, politici publice, relatii internationale si studii europene, studii juridice, matematica, studii medievale, nationalism, filosofie, stiinte politice, sociologie si antropologie sociala, stiinte cognitive. Bursele de studii pot fi integrale sau partiale si depind de rezultatele procesului de selectie. Dosarul de inscriere este completat online si va cuprinde: formularul de inscriere, doua scrisori de recomandare pentru programele de masterat si trei scrisori de recomandare pentru programele de doctorat, toate in limba engleza. (Roxana N.)















