28 martie 2024
Top StoryBuhuşiul, prin ochii reporterului

Buhuşiul, prin ochii reporterului

Dacă acum 20 şi ceva de ani, îmi sugera cineva să scriu o pagină A4, la două rânduri, despre oraşul Buhuşi, m-aş fi executat pe loc. Descălecam la Fabrica de Postav, 10.000 de muncitori, ateliere de creaţie, războaiele de ţesut, biografii şi fapte de viaţă, export în 15 ţări. Viaţă.

Tot pe atunci, sau poate mai înainte, Buhuşiul era denumit, cu diplomă, “Oraşul florilor”, deschideam porţile liceului industrial, sute de elevi, zeci de profesori asigurau viitorul oraşului, specialiştii necesari unui centru industrial, creionam portretele unor eminenţi olimpici, la o şezătoare literară mă întâlneam cu scriitorii şi amatorii de poezie, debutaseră în literatură cei trei “ioni”, Ion Fercu, Ion din Vale, Ion Tudor Iovian. Casa de Cultură “duduia” de spectacole, serbări şcolare, filme, nici nu se aşeza bine praful, că focul se înteţea iar.

Dacă redactorul şef îmi spunea că e cam subţire materialul, mergeam la fostul CAP, la fermele agricole, la Cooperativa Muncă şi Artă, la Fabrica de mobilă, mai făceam o incursiune prin Orbic, la Tabăra de Vară pentru elevi, nu ocoleam Grădina Zoologică, asistam apoi la un montaj literar-artistic la statuia Ostaşului Necunoscut, ridicat încă de pe vremea când Buhuşiul era comună, la care îşi dau concursul elevii din şcolile oraşului, Obosit, îmi trăgeam sufletul pe malurile celor două lacuri de pe pârâul Orbic, beam un ceai la noul restaurant de pe deal. Orice reporter care se respectă nu poate evita o fotografie cu celebra cişmea “Fata cu ulciorul”, de pe Răduliţa, ridicată, ca alte statui din oraş, de cunoscutul sculptor Constantin Teslaru.



Şi reportajul parcă nu are sare destulă, dacă nu spunem o poveste cu rabinii din Buhuşi din Dinastia Friedman, cel mai celebru fiind Isac Friedman, care a întemeiat, pe str. Al. I. Cuza, o sinagogă, o curte rabinică şi o şcoală. Evreii au marcat viaţa oraşului mai bine de trei secole, astăzi, în Buhuşi, doar cimitirul şi sinagoga ne mai amintesc de ei. N-aş putea pleca din Buhuşi dacă nu aşi aminti că aici, acum 82 de ani, a fost înfiinţată o echipă de handbal, devenită celebră în anii 70, cu un ultim cântec de lebădă la începutul anilor 2000.

Colegul Ion Fercu, gazetar, scriitor, dascăl şi director de şcoli, „reporter frenetic” al oraşului, mă atenţionează că, din Buhuşi, dacă tot am venit, să scriu neapărat şi de echipa de fotbal „Textila”, de luptătorii şi boxerii care au reprezentat oraşul în competiţiile locale şi naţionale, de antrenorii lor, mulţi dintre ei plecaţi în lumea umbrelor. Consultând fişele reporterului, mai aflăm că Buhuşiul are şi o fascinantă istorie, prima atestare documentară datează din 1438, fiind consemnată aşezarea cu numele de Bodești. La 14 aprilie 1457, în localitatea Orbic (azi cartier al orașului), Ștefan cel Mare, înaintând spre Suceava, a reputat o victorie decisivă asupra lui Petru Aron şi înfiinţează aici o mănăstire.

Începând cu anul 1800, aşezarea capătă treptat numele actual, fiind numită mai întâi Bodeştii lui Buhuș, Bodeștii Buhuşoaiei, Buhuşoaia, Buhuş. Toate aceste denumiri derivă de la numele familiei boierești Buhuș care stăpânea aceste locuri. În anul 1819 a fost declarat târg boieresc, iar din anul 1832 încep să apară primele ateliere meșteșugărești. A fost declarat oraș în anul 1930. Puţini mai ştiu că istoricii C.C. Giurescu şi D.C. Giurescu, în “Istoria Românilor”, afirmă că localitatea a purtat şi numele de Bucureşti, însă, realitatea este că denumirea era de Bucureştii Mici, purtată alternativ cu cea de Buhuşoaia sau Târguşorul.

Lumea se schimbă, la fel şi oamenii. Istoria o ia razna câteodată. Reporterului, cu memoria doldora de informaţii, cu imaginile unui trecut ce se încăpăţânează să rămână în memorie, legat sufleteşte şi profesional de subiectele sale, de eroii reportajelor scrise şi publicate, îi vine greu să reia vechile trasee, să străbată, de unul singur, străzile oraşului, după 10 -15 ani. Paşii îl poartă la aceleaşi adrese…Când ridică privirea, doar amintirile mai refac prezentul. “Celebrităţile” oraşului au luat calea istoriei, iar noua ordine economică şi politică a amputat nemilos oraşul, doar “Fata cu ulciorul”, refăcută acum, după ce şi ei i s-a amputat un braţ, mai străjuie mândră intrarea în oraş, pe Răduliţa, “Ostaşul necunoscut” stă neclintit la datorie, liceul a devenit Colegiul Tehnic “Ion Borcea”, elevii de aici au devenit proprietari, cu acte în regulă, pe o bucată bună din Lună, devenind, iată, celebru, (vedeţi, Istoria”) prin unicitatea competiţiilor de debate., Hanul Orbic s-a prăpădit, au fost ridicate însă două frumoase mănăstiri, la Runc şi Ciolpani.

Am fost la Marginea, Bodeşti, Casa de Apă, Chebac, Văioaga, Cartierul Bistriţa, Fundătura Tineretului. Totul pare încremenit. Este un subiect? Întreprinderea de Postav, “Stofe” SA, sau cum s-o mai fi numit, înfiinţată de colonelul Eugen Alcay, şi-a dat obştescul sfârşit după exact 130 de ani, 10.000 de oameni au fost nevoiţi să se întoarcă la tradiţionalele ocupaţii, arat, semănat şi cules recolta de pe dealurile dimprejur, alţii au părăsit oraşul, mulţi îşi trăiesc bătrâneţea, povestind nepoţilor despre un oraş mic şi cochet, frumos, bogat, cu oameni harnici, veseli şi cu umor. În oraş şi-au făcut loc mai multe marketuri colorate, primarii vechi şi noi se luptă pentru fiecare eurocent, pentru a mai turna nişte asfalt pe străzi, ocupaţia de bază, şi principala, a administraţiei locale.

Oraşul se (re)trezeşte din letargie, pe străzi şi pe colinele din jur au apărut frumoase vile, o biserică nouă s-a zidit lângă stadion, bulevardul principal şi-a recăpătat prospeţimea, fiind asfaltat şi înnobilat cu flori. Celebra “Cireşica” rezistă cu o nouă înfăţişare, aşteptând clienţii care nu mai vin, în Piaţa oraşului nimic nou, toate-s vechi, tribunele stadionului şi ale Sălii Sporturilor sunt mute, animaţie am mai văzut doar în sala de sport a Colegiului, în sala de festivităţi, unde elevii merituoşi, şi nu sunt puţini, îşi primesc coroniţele. Asociaţia “Renaşterea” organizează o nouă ediţie a festivalului de muzică pentru elevi “Mihail Drîmbe”, Ansamblul “Privighetorile Zeletinului” din Podu Turcului, prieten al oraşului, susţine un concert extraordinar la Casa de Cultură. După 40 de ani de activitate, aud, emeritul dascăl Ion Fercu se pregăteşte să părăsească Catedra.

Reporterul caută, caută…Bate la uşi închise, bate la uşi deschise. Ridică privirea şi îl inundă amintirile. Buhuşiul era “Oraşul florilor”, al ţesătorilor, meşterilor şi meşteşugarilor, Buhuşiul devenise celebru datorită extraordinarei comunităţi evreieşti, a rabinilor din Dinastia Friedman, dimineaţa, Buhuşiul era asaltat de mii de muncitori, tineri mai ales, veniţi de la Roznov, Costişa, Blăgeşti, Racova, Bacău, Buhuşi îşi reface forţele după aproape 20 de ani de căutări. Reporterul schimbă carneţelul de notiţe, bea apă din ulciorul fetei de pe Răduliţa şi porneşte într-o nouă aventură.

Reportaj care va fi inserat în „Monografia oraşului Buhuşi”, coordonator Ion Fercu, care va vedea lumina tiparului în prima parte a acestui an.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri