Dupa o multime de filme mediocre sau exasperant de slabe, programate de sarbatori pe la televiziunile noastre, au fost, totusi, si vreo doua-trei care au meritat din plin atentia mea. Chiar la începutul acestei saptamâni am vazut, pe HBO, un film bun, care-mi scapase la vremea lui, acum vreo 8-9 ani, când a avut premiera.
„Toti oamenii regelui” se numeste filmul la care ma refer, fiind vorba despre o ecranizare (un remake, de fapt) a unui roman celebru, cu acelasi titlu, al scriitorului Robert Penn Warren, câstigator al Premiului Pulitzer în 1946. Nu citisem cartea, dar la film m-a atras formidabila distributie, în primul rând, dar si numele regizorului, nimeni altul decât oscarizatul Steven Zaillant (pentru „Lista lui Shindler”). Iar actorii sunt Sean Penn, Jude Law, Anthony Hopkins, Kate Winslet, Mark Ruffalo.
În rolul principal, cel al unui „taranoi” din sudul Americii, din Louisiana anilor ’30, care ajunge guvernator, Sean Penn, are o interpretare de-a dreptul electrizanta. Chiar daca unele accente sunt cam cabotine, actorul este absolut uluitor prin carisma si prin versatilitate. Personajul sau, Boss, Willie Stark este conturat extraordinar de veridic, Penn ducând tot filmul în spate. Desi si Jude Law, în rolul unui jurnalist, baiat inteligent si frumos, de origine aristocratica, este foarte bun. Baiat inteligent si aratos, dar nefericit in amor. Dupa un mariaj esuat, când se reintâlneste cu fosta lui mare iubire din adolescenta, el isi rezuma cam asa experienta defunctei casnicii: multe cearceafuri mototolite si ura neexprimata, apoi niciun cearceaf sifonat si ura exprimata. Chestie cu valabilitate general umana.
Ce sa mai vorbesc despre cele câteva scene în care Anthony Hopkins vine cu întreaga lui seductie, adevarata artilerie grea ? Cu înfatisarea lui de domn, mai precis, de Sir, cu minunata, fascinanta sa privire albastra, venita parca de departe, cu jocul sau atât de subtil. Hopkins care spune despre el (in memoriile sale), cu un umor cinic, ca a fost un baiat tare rau, crescut în iad, dependent de alcool, baut în cantitati uriase, aproape mortale, „ un singuratic, un antisocial, care nu avea habar de nimic”.
Pentru a conchide sec: „De aceea am devenit actor…” Spune si ca a luat viata ca un joc, traind-o cu patos, cu multe caderi si reînvieri, dar si cu ceea ce defineste un om de caracter, cu mândrie si stoicism. Aceasta mândrie aristocratica, perdanta, acest special simt al onoarei sunt si caracteristicile judecatorului sinucigas pe care-l interpreteaza în „Toti oamenii regelui”. Un film despre puterea care corupe, despre adâncurile si hatisurile sufletului omenesc. Despre idealism, dragoste, puritate si tradare.
Filmul reface o epoca, având imagini si scene foarte expresive, cu un parfum al lor, chiar daca uneori e cam lent, având si câteva lungimi. Vorbind despre coruptia din lumea politica, despre pretul platit pentru orice ascensiune fortata, despre ambitii disproportionate si delirul grandorii, despre demagogia populista si manipulare, filmul este, fara nicio îndoiala, foarte actual. Iar jocul actorilor este unul care sustine admirabil toata „filosofia” acestei povesti despre marire si decadere, în fond, care se repeta de când lumea.
