28 martie 2024
SportBox: Antrenamente comune, obiective diferite

Box: Antrenamente comune, obiective diferite

Timp de trei zile, lotul olimpic al României s-a alăturat celui național de Tineret în stagiul de pregătire de la Bacău. Olimpicii vizează prezența la JO din vară, de la Tokyo, Tineretul lui Relu Auraș țintește medalii la Europene și Mondiale.

Separați, dar împreună. Îi separă categoriile de vârstă: de o parte, lotul național olimpic de box al României, de cealaltă, cel de Tineret. Și-i mai despart obiectivele: olimpicii vizează prezența la JO din vară de la Tokyo, în timp ce pugiliștii de la Tineret au ca obiectiv medalii la Europene și Mondiale. Îi ține însă laolaltă scurtul stagiu de pregătire de la Bacău, în care, de luni și până astăzi, cei opt boxeri ai lotului Olimpic condus de Dumitru Dorobanțu  se antrenează la comun cu reprezentativa de Tineret coordonată de Relu Auraș.



„Un stagiu benefic din toate punctele de vedere. De altfel, nu e prima oară în ultimii ani când cele două loturi se pregătesc in comun la Bacău”, punctează Relu Auraș.

Reputatul tehnician are pugiliști băcăuani la ambele reprezentative. Dumitru Vicol (SCM) este unul dintre vârfurile de lance ale lotului olimpic. Supranumit „Profesorul” și etichetat de Auraș drept „boxer”, Vicol are ca punct forte upercutul de dreapta. Cu el speră să-și croaiscă drum spre Tokyo: „La începutul fiecărui an îmi pun un obiectiv nou. În 2021, scopul meu este calificarea la Jocurile Olimpice. Depinde numai și numai de mine să ajung la Tokyo”. Colegul lui Vicol de la SCM Bacău, Daniel Hermeziu este, în schimb, om de bază la Tineret. Loviturile preferate? Upercutul de stânga și directa de dreapta în burtă. Planuri pentru 2021?

„Prezența la Mondiale și o medalie la Europene, dacă nu chiar titlul de campion continental”. Relu Auraș detaliază: „Avem o generație de 2003 trăznet. Dacă la Mondialele din aprilie, din Polonia, nu ar fi fost acceptați și boxerii de 2002, ca o reparație a golului competițional creat anul trecut de pandemie, am fi ras totul. Așa, însă, obiectivele noastre vizează în special Europenele de Tineret din toamnă, unde vor merge doar cei de 2003 și 2004. Avem ambiții mari, iar pe Hermeziu îl văd campion european”. Auraș știe ce spune. Și nu doar pentru că de-a lungul a mai bine de trei decenii a dat campioni pe bandă rulantă, ci și pentru că a crescut acest lot de Tineret încă din fașă. „Am creat și un colectiv de tehnicieni foarte unit și competent, prin cooptarea lui George Pertea și a lui Ando Vornicu alături de colaboratorii mei mai vechi, Nicu Cara și Vasile Palade și, totodată, beneficiem de întreg sprijinul Federației Române de Box și al Comitetului Olimpic. Atât președintele Federației, Vasile Câtea, cât și presedintele COSR, Mihai Covaliu și secretarul general George Boroi țin în permananță contactul cu noi, ceea ce ne bucură și, totodată, ne responsabilizează. Am convingerea că anul acesta ne va aduce mari satisfacții”, precizează Relu Auraș.

De azi, drumul celor două loturi naționale se despart. Olimpicii o iau spre Debrecin, în Ungaria, Tineretul se pregătește pentru Cupa României, de la Brăila. Destinații diferite, ambiții comune.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri