Unitatea de Primire Urgente a Spitalului Judetean a fost luata cu asalt de pacientii care nu si-au gasit medicii de familie la cabinet. Acestia au pus lacatul pe usa de vineri pana marti. Bolnavii au fost lasati de izbeliste. Medicii de la Urgente au facut cu greu fata solicitarilor si sunt indignati de programul colegilor din cabinetele de medicina de familie.
Sala de asteptare a Unitatii de Primire Urgente din Spitalul Judetean a fost ticsita de bolnavi in a doua zi de Rusalii. Cabinetele de medicina de familie au fost inchise, cele din policlinici la fel, asa ca bolnavii au ajuns la spital. La primele ore ale diminetii, personalul de la urgenta a fost depasit de avalansa de pacienti. „In 4 ore am avut 82 de pacienti, ne-a declarat dr. Liliana Petrescu, medic primar. Nici 10 la suta nu erau urgente. Unii nu si-au luat tratamentul pentru bolile cronice. Altii au avut trimitere de la medicii de familie, dar au gasit cabinetele din policlinica inchise. Multi au fost recalcitranti cu noi nejustificat. Ca de obicei, medicii de familie nu au fost de gasit. Ei nu lucreaza sambata si duminica, azi au fost liberi, daca le moare cineva noaptea nu dau certificat de deces. Trebuie facut ceva cu acest sistem, fiindca nu este normal ca Urgentele sa preia toate cazurile din judetul Bacau”. Pe holuri, pacientii nu mai aveau rabdare asteptand sa fie examinati. Unii dintre ei asteptau de 3 ore la rand. Cei mai multi isi incercasera norocul in cabinetele de policlinica sau la medicul de familie, insa au gasit usile inchise.
Usi ferecate la dispensare
Cladirea care gazduieste cabinetele de medicina de familie de pe strada Miron Costin era ieri incuiata, pe usa, un afis anunta ca luni, 8 iunie, este zi libera, iar pacientii pot apela numarul de urgenta 112. „Am venit pentru examenul medical periodic si pentru o consultatie, ne-a declarat Liliana Sava. Nu ma asteptam sa nu gasesc pe nimeni”. Teodor Mihaila are boli cronice si isi cauta medicul de familie pentru reteta compensata lunara. „Daca e inchis si aici si in policlinica ce e de facut? Unde sa mearga pacientii?”. Liniste si usi incuiate am gasit si la cabinetele de pe strada Bicaz. In aceste mini-vacante ale medicilor de familie, singura speranta pentru pacienti ar fi centrele de permanenta. Acestea au fost insa desfiintate in tot judetul. Am incercat sa aflam parerea conducerii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate in legatura cu situatia in care s-au aflat asiguratii in perioada 6-8 iunie, insa si aceasta institutie a fost inchisa de Rusalii.
Doina Mincu















