23 mai 2024
ActualitateBogdan Vodă: Două tamponări, aceeași cauză: alcoolul

Bogdan Vodă: Două tamponări, aceeași cauză: alcoolul

La data de 05 noiembrie a.c, în jurul orei 14.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii Bogdan – Vodă a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din cercetări a rezultat faptul că, un tânăr, de 21 de ani, din comuna Secuieni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2-E 85, pe direcţia Bacău-Roman, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie şi a acroşat un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 67 de ani, din judeţul Suceava.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul tânărului de 21 de ani, iar în cazul bărbatului de 67 de ani, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

La aceeaşi dată, în jurul orei 19.00, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe raza localităţii Bogdan – Vodă a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
Din cercetări a rezultat faptul că, un bărbat, de 40 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2-E 85, pe direcţia Bacău-Roman, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea benzii de circulaţie şi a acroşat un autoturism condus regulamentar de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Mărgineni.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,85mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 40 de ani, iar în cazul tânărului de 23 de ani, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri