Baietii destepti se pregatesc sa „ilumineze“ Bacaul
Infiintarea serviciului de iluminat public, decisa de alesi la ultima sedinta a Consiliului Local, ascunde o miza neasteptata. Aproximativ 2500 de stalpi din Bacau, care alcatuiesc infrastructura electrica aflata in portofoliul EON Moldova, urmeaza sa treaca in patrimoniul municipalitatii. Reprezentantii Primariei sustin ca furnizorul de energie electrica vrea bani pe stalpi, in timp ce edilii se declara impotriva cererii EON. Asta in timp ce municipiul Bacau sta cel mai prost din tara la capitolul iluminat stradal, fapt confirmat de un studiu recent publicat de catre Institutul de Politici Publice.
Alesii locali au decis infiintarea Serviciului la presiunea Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice (ANRSCUP). Desi iluminatul public e reglementat legal inca din 2006 si legea da dreptul autoritatilor locale sa externalizeze serviciul in cauza, edilii bacauani au stat cu mainile in san vreme de 4 ani, timp in care municipiul Bacau a devenit orasul cu cel mai precar iluminat stradal din tara.
Controlul i-a prins in ofsaid
La mijlocul lunii martie, reprezentantii agentiei teritoriale Botosani a ANRSC au descins in Primaria Bacau. Controlul a fost tinut secret de edili, dar s-a soldat cu descoperirea mai multor nereguli de catre inspectorii ANRSC. Printre acestea si functionarea ilegala a Serviciului de iluminat public din subordinea municipalitatii. Acesta nu fusese reglementat printr-o hotarare a Consiliului Local, asa cum cerea legea. Inspectorii ANRSC au dat un ultimatum edililor, acestia avand termen data de 1 mai pentru aprobarea in Consiliul Local a infiintarii Serviciului, precum si elaborarea unui caiet de sarcini privind scoaterea lui la licitatie.
Nota de control a ANRSC nu a avut efectul scontat. Desi ne aflam in 4 mai, conducerea Primariei nu are inca un caiet de sarcini pentru a scoate la licitatie operarea serviciului de iluminat public.
"Din cate stiu caietul de sarcini avea ca termen luna iunie. Pana la 1 mai trebuia sa infiintam Serviciul de iluminat. Parca asta era termenul dat de ANRSC. Ei au venit sa constate ce e cu serviciul si ne-au dat niste termene pentru a intra in legalitate. Nu stiu daca cei de la ANRSC ne-au amendat, dar ne-au dat aceste termene", a declarat Toader Otetea, sef Serviciu retele din cadrul Primariei.
Adevarata miza: 2500 de stalpi, buni de campanie electorala
Potrivit unor surse apropiate municipalitatii, adevarata miza a infiintarii serviciului de iluminat o constituie trecerea a peste 2500 de stalpi in patrimoniul Primariei, din proprietatea furnizorului EON Moldova. Aceleasi surse au precizat ca EON cere bani pentru stalpi, fapt socotit inacceptabil de catre sefii municipalitatii. Sorin Munteanu, purtatorul de cuvant al EON Moldova, a promis ca societatea va face mai multe precizari pe aceasta tema in cursul zilelor urmatoare.
In 2009, in perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale, primarul Romeo Stavarache a dat dispozitie ca afisele electorale ale contracandidatilor lui Crin Antonescu sa fie rupte de pe stalpi, principala motivatie a edilului fiind aceea ca stalpii se aflau pe domeniul public al municipiului Bacau.
Bogatu a numarat lampile. Sunt 8000
Infiintarea Serviciului de iluminat public a starnit mai multe discutii la ultima sedinta a Consiliului Local. Alesii din opozitie au penalizat intarzierea cu care sefii Primariei au decis crearea Serviciului. "Ei se fac ca nu inteleg. Era un termen in care trebuiau sa pregateasca acel caiet de sarcini: 1 mai. Sunt mai adorimiti si din cauza asta nu au infiintat la timp acest serviciu", a declarat Gabriel Axinte, ales local din partea PD-L.
De cealalta parte, George Bogatu, consilier PSD, a declarat ca in municipiul Bacau sunt 8000 de lampi si ca acestea ar trebui inlocuite cu lampi economice, dupa modelul celor iesene. "La Iasi lampile se schimba gratuit. Firma care opereaza serviciul de iluminat a montat lampi economice. Economiile inregistrate ar putea fi de 10 la suta. Nu pot sa va dau un raspuns de ce nu s-a facut pana acum un Serviciu de iluminat public", a opinat Bogatu.
Prietenii politici asteapta la cotitura
Marste si General Electric sunt doar doua dintre firmele ale caror nume sunt vehiculate pentru a prelua operarea si mentenanta serviciului de iluminat public. Prima dintre acestea apartine afaceristului Titi Cartas, un prieten apropiat al secretarului municipiului – Ovidiu Popovici.
De altfel, societatea Marste executa mai multe lucrari in cartierul Izvoare unde se incearca imbunatatirea retelei electrice de pe strazile Veronica Micle si Ciresoaiei.
Campioni la intuneric
Potrivit unui studiu dat publicitatii de Institutul pentru Politici Publice (IPP), municipiul Bacau este ultimul pe tara in ceea ce priveste calitatea iluminatului stradal. Conform studiului, in 2007, durata cea mai mare a intreruperii iluminatului public se inregistra in Bacau (154 de ore). In 2008 tendinta s-a mentinut, municipiul de pe Bistrita fiind codas cu 140 de ore de intrerupere a iluminatului stradal.















