Ati vazut la manifestatiile de strada, de la noi sau de la altii, cum fortele de ordine altoiesc cu bastoanele protestatarii cazuti pe caldarâm. Cât sunt la verticala, se multumesc doar sa opuna rezistenta, sa-i impinga, când s-au dus jos, incepe croiala, din toate partile, cu bocancii, cu pumnii, cu bastoane telescopice, cu bastoanele Tonfa (cele cu mâner).
Asa se intâmpla si in viata civila (!). Are omul un necaz, atunci sar neprietenii, lasii, pe el, atunci il lovesc pe la spate, de parca la un car cu oale isi trebuie doua bâte. Citeam zilele trecute despre arestarea unui primar dintr-o comuna din judet.
I-au pus omului in cârca cât nu poate duce. Nu cunosc dosarul, nu ma pot pronunta daca este sau nu vinovat, este treaba justitiei, ceea ce remarc este reactia unor consateni, a unor cetateni care l-au cunoscut, unii mai bine altii doar din poze sau din presa: asa-i trebuie, sa se sature, a facut numai rele, nu-i mai ajungeai cu prajina la nas, el si toata familia lui etc., etc.
Evident ca nimeni nu semneaza postarile de pe bloguri sau de pe editiile electronice ale ziarelor.
A fost arestat un fost prim ministru, un deputat, un om de afaceri, atunci este momentul sa-l calcam in picioare, sa-i cocosam spinarea, sa-i bestelim familia si neamul. Obicei românesc? Asa s-ar parea. Ma intreb de ce nu avem curajul, bunul simt, demnitatea de a spune omului in fata ce cred, ce stiu despre el, despre activitatea lui atunci când este inca in picioare, pe functie, de ce asteptam sa cada, sa fie arestat, atunci când nu mai poate reactiona, nu se mai poate apara.
Cu toate ca se spune “despre morti numai de bine”, nu ne lasa inima, sufletul, rarunchii sa nu-l bestelim si pe cel aflat pe nasalie, despre care preotul vorbeste frumos in biserica. Doar cei din primele rânduri de dupa dric varsa câte o lacrima, ceilalti il bârfesc, aduc in prim plan doar “negativele”: a a facut, a dres, dupa care ii manânca colacul si-i beau vinul la praznic.
„Daca viata n-are sens, da-i tu unul!“, ne-a lasat ca testament Constantin Noica. Decât sa ne pierdem cotidian in tot felul de nicmicnicii, in “rautacisme” gratuite, sa ne obturam calitatea si infatisarea de om innobilat cu darul zidirii, chiar daca purtam prea multa lasitate in spate care ne poate dobori, puterea de a fi verticali sta in noi si in orizontul deschis prin cunoastere.
