La ultima intâlnire a directorilor de la directiile de sanatate publica din tara cu ministrul Sanatatii, Cseke Atilla, la Timisoara, unul dintre subiectele de maxim interes a fost deschiderea granitelor pentru pacienti. Chiar daca si acum este posibil tratamentul in strainatate, pacientii au nevoie de aprobarea Ministerului Sanatatii (pentru servicii care nu se pot acorda in tara) sau a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (pentru servicii de pe lista celor efectuate in tara, dar la care pacientul nu are acces in timp util). Peste doi ani si jumatate, aprobarile nu vor mai fi necesare. “Pacientii vor putea pleca sa se trateze in strainatate, iar statul român va plati, ne-a declarat dr. Mihaela Popescu, directorul DSP Bacau. Aceasta inseamna ca banul va urma pacientul. Dupa cum spunea si ministrul, va trebui ca tot corpul medical sa-si schimbe mentalitatea si comportamentul fata de pacienti. Acum ne pleaca din tara medici si asistenti, dar acestia câstiga bani in strainatate. Daca vor pleca pacientii, vor pleca si banii cu ei.” Un alt obiectiv pentru urmatorii ani este schimbarea conditiilor hoteliere pentru pacienti si cresterea competentei medicilor, astfel incât bolnavii sa aleaga spitalele românesti.
Doina Mincu















