29 martie 2024
ActualitateBăcăuanii, atrași de terapiile autovindecătoare

Băcăuanii, atrași de terapiile autovindecătoare

Peste 1.000 de băcăuani au fost prezenți în cele patru zile ale Festivalului Holistic Therapy Bacău, de pe 14 noiembrie până ieri, 17 noiembrie. Ajuns deja la cea de-a șasea ediție, evenimentul de spiritualitate, terapii complementare și medicină naturistă a reușit să aducă în atenția publicului interesat teme actuale ale societății moderne.

Astfel, participanții au reușit, printre altele, să dezlege tainele comunicării, unul dintre cele mai complexe fenomene ale vieții umane, trecând prin tehnicile autoterapiei care i-ar putea vindeca de afecțiunile proprii, și încercând să afle elemente din complicatul domeniu al numerologiei.

„Sunt mulțumită. Ceea ce mă face să fiu mulțumită este bucuria cu care oamenii vin aici. E foarte greu să organizezi un astfel de festival, chiar fusesem pe punctul să renunț, după primele ediții, dar am ajuns la concluzia că oamenii chiar au nevoie de noi pentru a se vindeca, pentru a avea o viață mai bună, din toate punctele de vedere.”
Cornelia Solomon, organizatoarea Festivalului




Cert este că, dincolo de tematicile incluse în programul evenimentului, oamenii au fost atrași mai ales de cei care au fost invitați să conferențieze în Bacău. Demnă de amintit prezența dr. Ovidiu Dragoș Argeșanu, unul dintre cei mai respectaţi maeştri reiki (renumit prin metoda nonconformistă prin care a abordat subiecte tabu: flacăra violet, farmece, blesteme etc), cât și a numerologului Nelu Vicleanu, ori psihologul Mihai Albu, terapeuții Vlad T. Popescu, Cosma Mihai Mirel sau… Iuliana Apetri ș.a. „De fiecare dată, participanții spun că asta a fost cea mai bună ediție. Or, asta ne face să mergem mai departe. O să ne revedem în luna mai, când cel mai sigur îl vom avea ca invitate pe arhitectul Patrick Zeigler, părintele Reiki-ului non-tradițional și fondatorul sistemului de autovindecare All Love/Seichim, cunoscut, printre altele, că a petrecut o noapte în Marea Piramidă”, promite Cornelia Solomon.
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri