27 aprilie 2024
ActualitateBacău: Se finalizează modernizarea cabinetelor stomatologice din rețeaua medicală școlară

Bacău: Se finalizează modernizarea cabinetelor stomatologice din rețeaua medicală școlară

În ultimele zile au fost montate noile scaune stomatologice la Școala Gimnazială ,,Miron Costin”, Școala Gimnazială ,,Dr. Alexandru Șafran” și Colegiul ,,Henri Coandă” iar în următoarea perioadă va fi amenajat un cabinet stomatologic nou, de la zero, la Colegiul Economic ,,Ion Ghica”.

“Finalizăm, astfel, modernizarea tuturor cabinetelor stomatologice din rețeaua medicală școlară a Municipiului Bacău”, a declarat primarul Cosmin Necula.

Anterior, cabinetele stomatologice de la Școala Gimnazială ,,Al. I. Cuza”, Școala Gimnazială ,,G. M. Cancicov”, Colegiul Național ,,Vasile Alecsandri”, Colegiul Tehnic de Comunicații ,,Nicolae Vasilescu-Karpen” și Universitatea ,,Vasile Alecsandri” au fost deja amenajate și dotate cu aparatură medicală nouă, pe parcursul ultimului an.



“Am luat decizia de a investi pentru dotarea și amenajarea cabinetelor dentare în școli întrucât situația era inacceptabilă. Este de neimaginat să oferi servicii medicale stomatologice pentru copii utilizând aparatură de peste 50 de ani”, a mai declarat primarul Cosmin Necula.

Vechile scaune stomatologice din aceste cabinete nu au mai fost schimbate din anii ’60.

“Toate cabinetele stomatologice din rețeaua medicală școlară sunt dotate cu unități dentare noi, pentru o asistență medicală eficientă și de calitate”.

Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri