miercuri, 17 decembrie 2025

Bacău: Primăria va cosi iarba de pe terenurile abandonate si va taxa proprietarii pentru acest serviciu

Primarul Bacăului a propus Consiliului Local aprobarea unui program de măsuri pentru întreținerea și buna gospodărire a orașului, pentru a rezolva problema terenurilor private neîngrijite.

„Prin acest program vom ajunge la acei proprietarii de terenuri private care, din păcate, nu își fac datoria legală să le întrețină – iar aici mă refer la cositul acestor terenuri, toaletarea arborilor și îngrijirea gardului viu. Sunt anumite zone unde aceste terenuri au ajuns adevărate focare de infecție, chiar în centrul orașului!”, spune primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

Acesta spune că, deși polițiștii locali au aplicat amenzi, deși s-a mărit impozitul de cinci ori pe aceste terenuri, pentru unii proprietari nu a fost suficient de convingător.



„De aceea, prin programul de măsuri pe care îl propun, primăria va interveni pe domeniul privat și va cosi și întreține terenurile, emițând înștiințări de plată proprietarilor. Dacă aceștia nu plătesc, vor curge penalitățile și se poate ajunge și la alte măsuri. Proprietarii de terenuri au 30 de zile la dispoziție să igienizeze terenurile, după somația emisă de polițiștii locali. Dacă nu se conformează, primăria va face acest lucru și le va emite factura”, a mai spus primarul Bacăului.



spot_img