luni, 9 martie 2026

Bacău: Nu mai este necesar cazierul judiciar la depunerea cererilor pentru permisul de conducere

Cetățenii nu mai trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar atunci când depun cereri pentru obținerea permisului de conducere la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a anunțat Instituția Prefectului – Județul Bacău.

Potrivit instituției, verificarea situației juridice a solicitantului se realizează direct la ghișeu, prin consultarea bazelor de date disponibile, pe baza consimțământului exprimat de acesta. Măsura are ca scop simplificarea procedurilor administrative și reducerea timpului de soluționare a cererilor depuse de cetățeni.

Astfel, procedura actuală permite procesarea imediată a cererilor și elimină demersurile suplimentare, precum solicitarea prealabilă a cazierului sau transmiterea acestuia prin alte canale.



Instituția Prefectului precizează că informațiile complete privind documentele necesare pentru operațiunile specifice de înmatriculări, permise sau examinări pot fi consultate pe site-ul Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări, la adresa: https://dgpci.mai.gov.ro/documents-and-forms/inmatriculari.

De asemenea, autoritățile reamintesc că certificatele de cazier judiciar eliberate în format electronic prin intermediul Portalului de servicii al Ministerului Afacerilor Interne – HUB M.A.I. sunt semnate cu semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice. Conform legislației în vigoare, documentele electronice semnate cu semnătură electronică calificată produc efecte juridice atunci când sunt utilizate în format electronic.

Instituția Prefectului – Județul Bacău recomandă cetățenilor să se informeze din surse oficiale cu privire la procedurile administrative și subliniază că procesul de modernizare a serviciilor publice continuă, urmând să fie implementate noi măsuri de digitalizare și optimizare a fluxurilor de lucru pentru facilitarea accesului la servicii publice mai rapide și mai eficiente.



spot_img