vineri, 19 decembrie 2025

Audiente in ajunul Anului Nou Avocatul Poporului a fost „la datorie”

In anul 2009, la Biroul Teritorial Bacau (BTB) al Avocatului Poporului au fost acordate peste 700 audiente care vizau incalcari ale drepturilor persoanelor fizice de catre administratiile publice. Din cele 171 de petitii depuse, mare parte s-au dovedit a fi intemeiate, prin demersurile intreprinse de Avocatul Poporului, autoritatile fiind determinate sa le solutioneze favorabil. „In cele mai multe cazuri, sesizarile s-au referit la incalcari ale dreptului de proprietate privata, ale dreptului de petitionare, ale dreptului la un nivel de trai decent, ale dreptului la protectie a persoanelor cu handicap si ale dreptului persoanei vatamate de o autoritate publica”, arata Doina Sirghie, coordonator BTB. Cu privire la incalcarea dreptului la proprietate, au existat 38 petitii din care au fost constituite 29 dosare. 18 dintre acestea au fost solutionate in favoarea petentilor, iar 11 dosare se afla in curs de solutionare. Numerosi pensionari au sesizat incalcarea dreptului la un nivel de trai decent, de catre CJP, prin intarzierea solutionarii cererilor de recalculare a pensiilor. In alte 19 petitii a fost reclamata incalcarea dreptului la un nivel de trai decent, prevazut de art. 47 din Constitutia Romaniei, din care au fost constituite 14 dosare.
[ad#stire] Bacauanii au venit in audienta chiar si in ajunul Craciunului si Anului Nou. Oamenii se adreseaza Avocatului Poporului si atunci cand institutiile refuza sau intarzie sa le raspunda. Din cele 18 sesizari care reclamau situatii de acest gen au fost constituite 15 dosare. Au existat si 67 de persoane care au solicitat informatii. Cei aflati la mari distante si cei greu transportabili pot face sesizari telefonic. In 2009, au fost receptionate 164 apeluri la 0234 / 572.472, numarul BTB. S-au adresat BTB si bacauani care, fiind implicati intr-un proces, doreau sa fie aparati gratuit. In realitate, institutia nu are nicio legatura cu instantele judecatoresti.

Silvia Patrascanu





spot_img