miercuri, 17 decembrie 2025

Au pus gand rau cozilor de la cabinete: Consultatii medicale, numai cu programare

Ministerul Sanatatii va obliga medicii sa acorde consultatii pe baza programarilor. Astfel, pacientii vor fi nevoiti sa telefoneze la cabinete cu cel putin doua zile inainte de data dorita. Masura se va aplica in cabinetele de medicina de familie si in cele din policlinici. Aceeasi regula se va institui si in laboratoarele de analize medicale. Unii medici bacuani aplica deja sistemul programarilor de cateva luni.

Pacientii care sufera de boli cronice sau au nevoie de diferite acte medicale nu se vor mai prezenta oricand la cabinete. Ministerul Sanatatii va obliga medicii sa programeze consultatiile. Numai cazurile acute si copiii vor intra peste rand. Sistemul se va aplica in cabinetele medicilor de familie si in cele din policlinici, dar si in laboratoarele de analize medicale. Unii medici experimenteaza de cateva luni programarea pacientilor. „De la 1 mai 2009 am inceput, la cabinetul meu, sa programam asiguratii, pentru a evita aglomeratia, ne-a declarat dr. Elena Stanga, medic de familie. La inceput a fost mai greu, dar cu timpul pacientii s-au convins ca e mai bine asa. Nu mai trebuie sa stea la coada.” Programarile se stabilesc la interval de 30 de minute. De obicei, ramane suficient timp medicului pentru a rezolva si alte cazuri.

Urgentele au prioritate



[ad#stire]Asiguratii medicilor de familie din fostul dispensar de pe strada Martir Horia s-au obisnuit sa-si programeze din timp vizita la cabinet. „Eu nu dau telefon, ne-a declarat Tanase Tuturlan. Vin la cabinet si fac programarea peste o zi sau doua. Nu am boli grave si imi permit sa mai astept.” La fel procedeaza si Zinica Constantin. „E bun sistemul, desi tot mai trebuie sa asteptam la rand. Sunt multi bolnavi si nu se prea respecta ora. Eu am programare azi la 10 si e deja 10.30.” Programarea consultatiilor nu va fi obligatorie pentru toti pacientii. Fac exceptie de la regula situatiile de urgenta medico-chirurgicala si cabinetele din localitatile in care nu exista mijloace tehnice pentru programari telefonice. Potrivit legii, asiguratii au dreptul la doua consultatii gratuite pe luna. Daca solicita in plus serviciile medicilor de familie, vor trebui sa scoata bani din buzunar (20 lei/consultatia).

Doina Mincu



spot_img