Interviu cu Ilie Boca, artist plastic
– Ilie Boca vine dintr-o zona interesanta, destul de bogata in mituri, in legende, fabulosul parca s-a nascut acolo, in Nord, la Botosana de Suceava, care pastreaza neatinse de timpuri istoria si legenda.
– De acolo, din Nord, vin eu. O lume mirifica, curata. Ma trag dintr-o familie de agricultori. Insa in familie, un unchi al tatalui meu a fost prefect de Storojenet, unul a fost avocat, un altul a lucrat la Biblioteca Fundatiilor Regale. Familiile Boca ocupa cam jumatate din sat. Copilaria mea a fost marcata de obiceiurile si traditiile din acea vreme. Pentru mine era o lume fabuloasa, extraordinara.
– Acest lucru se vede si in pictura dumneavoastra, este o pregnanta, mai ales in lucrarile din tinerete…
– Probabil ca m-a marcat si dainuie inca si astazi si incearca sa iasa la suprafata, sa prinda forma in imagini, in pictura, in aceasta facere a vizualului. Este baza, asternutul pe care se cladesc celelalte, se adauga si se raporteaza mereu la ele.
In pictura nu este importanta povestea
– Criticul Maria Magdalena Crisan spunea despre arta lui Ilie Boca: “De pictura lui Ilie Boca nu te poti bucura decat daca esti atras de ceea ce se petrece dincolo de ordinea imediata a realitatii”.
– Lucrurile trebuie sa se aseze, sa se sedimenteze, sa scape de acumulari adminrative prin aceste sedimentari, care se impreuneaza din scoala, din cultura, de la intanlirile cu artele lumii, cu marile civilizatii, civilizatiile antice, orientale, cu marii artisti, si cu aceasta zestre faptuiesti ceea ce se vede. In pictura nu este importanta povestea. Eu, astazi, nu pot scapa de partea narativa, desi ma straduiesc destul de mult, ea ramane undeva. Sigur ca abstragi, sunt niste reguli dupa care organizezi spectacolul plastic, in care mereu vrei sa faci armonii, sa dai importanta petelor, nu vin toate de-a valma, nu se bat intre ele, ele trebuie sa stea cuminti acolo, este o zbatere, o lupta cu tine, cu amintirile, cu memoria, apoi omul trebuie sa descopere spectacolul singur, sa se bucure de culoare, de ritm, de forme, iar tu ca artist incerci, in masura posibilului, sa te infaptuiesti intr-un mod singular de a fi, sa-ti gasesti drumul tau, cum ne spunea marele profesor Ciucurencu.
– Maestre, critica v-a luat in condei inca de la inceputul carierei, cum v-ati pozitionat fata de ceea ce s-a spus, mai ales ca fiecare artist este foarte sensibil atunci cand vine vorba de arta lui.
– Criticul este un om avizat, care isi exprima o opinie…
– Este avizat de fiecare data?
– Sigur, sunt si invatacei, sunt si unii care au ajuns acolo nu stiu cum, ocazional, insa, in general, am avut parte de critici extrem de avizati, oameni cu o cultura dincolo de orice indoiala. Petre Comarnescu, Ion Frunzetti, care este din Tg. Ocana, un om de o mare cultura si rafinament. Apoi, despre mine a scris Argintescu-Amza, Constantin Prut, Dan Haulica, Andrei Plesu, Virgil Mocanu, Susara, Maria Crisan si multi altii, critici foarte importanti, oameni cultivati, cu un statut bine definit.
– Nascut la Suceava, liceul la Cluj, facultatea la Bucuresti, apoi stabilit in Bacau. Cum a fost drumul?
– N-a fost chiar asa simplu. Am inceput la Campulung cu o scoala medie tehnica, apoi un stagiu de trei ani la Hunedoara la o scoala profesionala, dupa care cinci ani Liceul de Arta din Cluj, urmat de Institutul de Arte Plastice si Decorative « Nicolae Grigorescu » din Bucuresti sase ani, la clasa profesorului Alexandru Ciucurencu, si, iata, ca la 30 de ani, am ales, la repartitie, Bacaul, la Scoala Populara de Arta. Asa mi-am gasit si eu Bacaul, insa ma intorc mereu la origini, in satul meu, unde ma incarc cu prospetime, imagini, refac copilaria…Concetatenii m-au declarat Cetatean de Onoare, la fel cum au procedat si bacauanii mai tarziu.
Am incercat sa adun in jurul meu talente
– Maestre, in timp ati creat in Bacau o scoala. Au venit in jurul dumnravoastra foarte multi tineri. V-au urmat sau doar v-au admirat?
– Eu stiu… Nu pot sa zic o scoala, fiecare e in felul lui, doar ca eu am incercat sa adun din cei care erau talentati, chiar daca erau din alte parti si doreau sa vina in Bacau. Aici erau deja cinci ateliere, cele de pe Neagoe Voda, apoi s-au construit altele pe Ion Luca, in ’80 a aparut si magazinul uniunii, cu sediu, spatiu pentru expunere. S-au creat niste conditii. Din 1970 am inceput taberele de cretie, la Berzunti, Bacau si Tescani, cu un mare impact si beneficiu pentru artistii profesionisti si amatori din Bacau si din tara.
Suntem in centrul culturii nationale
– Am ajuns la Tescani. Ce reprezinta Tescaniul pentru artistii plastici, pentru scriitori, pentru oamenii de cultura din Bacau?
– Noi am plecat in 1976 spre Tescani. Acolo tot complexul era in reparatie, s-a reconstruit acolo un loc foarte frumos. Este un spatiu cu traditie culturala, unde artisti importanti au venit si s-au simtit bine, au creat, au atras mereu alti pictori, sculptori din tara si, mai tarziu si din strainatate. Au urmat expozitii, donatii de lucrari. Era important pentru noi sa fim in legatura spirituala cu tara, cu artistii mari ai Romaniei. Era important ca fapta. Se intampla ceva, eram si noi in centrul culturii nationale.
– Ce s-a intamplat cu tabara de la Berzunti?
– Ea a functionat pana prin ‘88. A venit o data prim-secretarul Baluta acolo, era o tabara de amatori. A vazut acea lume, care nu era lumea lui, s-a speriat, nu stiu ce s-a intamplat, a chemat securitatea, a luat lumea la intrebari si a dat ordin sa se inchida. In acea perioada am reusit sa infiintam in locul cofetariei Scala, unde este acum Casa Casatoriilor, Cafeneaua artistilor. Era dupa modelul occidental, acolo organizam expozitii, dezbateri, era un loc numai al nostru, puteai primi un prieten, nu era boema, era un loc de creatie, de schimbat idei. Au fost si cetateni care nu au agreat acest lucru si au reclamat. Normal, cum era normal atunci, Cafeneaua s-a inchis, ceea ce dupa mine a fost o pierdere. Am fost in Italia, am avut o bursa de trei luni, am fost in documentare si in alte tari, peste tot artistii sunt apreciati, stimulati, sprijiniti, sunt atrasi la viata comunitatii.
Nimeni nu se mai gandeste la frumos
– Dumneavoastra sunteti si initiatorul, luptatorul pentru infiintarea unei facultati, a unei catedre, a unui institut de arta in Bacau. Ce s-a intamplat intre timp?
– Am incercat, am vrut sa avem in Bacau o asemenea institutie. Am considerat ca avem potential, avem cadre. A functionat aceasta sectie sase ani. Greutatile au fost imense, nu aveam un sediu stabil, ne-am mutat din loc in loc, nu aveam ateliere. Asa ca am renuntat. A fost apoi o discutie cu Universitatea Bacau, insa nu s-a finalizat. Orasul este in continua transformare, insa nimeni nu se mai gandeste la frumos, la estetica, construim de-a valma, fara stil, fara o conceptie care sa tina seama de traditii, de normele moderne. Mai tarziu, poate fi prea tarziu. Bacaul, daca vrea sa se dezvolte are nevoie de specialisti, designeri, graficieni, fotografi, operatori video, scenografi, istorici ai artelor, restauratori, pictori murali, arhitecti etc. De ce sa nu-i pregatim aici?
– Domnule Boca, Uniunea Artistilor Plastici din Bacau, al carei presedinte ati fost multi ani, este una foarte bine reprezentata, este puternica, insa nu-i liniste.
– Filiala are 70 de membri, este o miscare puternica, formata din pictori, sculptori, graficieni. Sigur, sunt tot felul de orgolii, de personalitati, care se considera importante, unele chiar mai importante si au aparut nelinisti, turbulente. Au fost alegeri acum patru ani, si de atunci dateaza nemultumiri, o anumita scindare. Pacat. Miza? Miza nu exista. Este vorba de un spatiu, de un sediu, care apartin tuturor. Eu cred ca nu conteaza cine le gestioneaza momentan, daca o face in folosul obstei si nu in unul particular. Am incredere in discernamantul fiecaruia, in controlul orgoliilor, astfel ca fiecare sa se intoarca la sevalet, in ateliere, acolo unde este locul artistului. Artistul se expune, iese in piata cu opera, restul nu conteaza. Locul lui este in ateliere. Cu cat existenta, preocuparile colaterale ii ia mai mult timp, cu atat aloca mai putin timp creatiei.
– Va place, v-a placut boema?
– Ce-i boema? Imi amintesc ca in facultate, erau studenti in anul intai, care stateau la crasma mai mult decat in ateliere, isi lasau barbi, purtau costumatii fistichii, insa spre anul sase deveneau din ce in ce mai modesti, alegeau atelierul ca spatiu de manifestare. Boema este o poveste frumoasa. Este pitoreasca, este un spectacol. Pictorul este mare in salile de expozitii, nu in crasme, pe bulevard.
M-am straduit sa ajung la un nivel de perfectiune
– Exista in Bacau un extraordinar potential, avem artisti consacrati, insa orasul este sarac in reprezentari, in lucrari artistice, doua-trei statui, niste busturi si cam atat.
– Aici un rol important il are Primaria, sectorul cultural, care ar trebui sa se consulte cu artistii, sa se intalneasca periodic cu ei, sa comande lucrari. Japonezii au in consiliul lor de conducere al orasului si artisti, psihologi, arhitecti etc., ei sunt cei care aproba lucrarile care vizeaza estetica unui oras, afisaj, decoratii vitrine, imobile. Sunt lucrari ale unor artisti bacauani care nu-si gasesc locul in peisajul si asa sumbru al orasului, stau aruncate, dosite prin tot felul de unghere, nu sunt valorificate. Depinde insa de administratie, daca doreste sau nu ca orasul nostru sa arate modern, frumos, ancorat in tendinta vremii.
– Maestre, artistul lucreaza cu imagini, cu anumite categorii ale esteticii, face legatura intre traditie si modernitate, care este mesajul pictorului Ilie Boca?
– Eu m-am straduit, de la primul meu desen, de acum 60 de ani, sa ajung la un nivel de perfectiune in a compune formele in suprafata, a le colora si a ajunge la un echilibru expresiv. Restul, formele, simbolurile se tot aduna in timp, nu sunt foarte multe, nu-i o poveste foarte complicata. In principal, lupta mea a fost ca lucrarea sa aiba expresivitate, sa se constituie intr-o opera care sa faca placere omului cultivat, sa gaseasca acolo mutata starea mea de bucurie, de tristete, de optimism, redate prin mijloacele specifice artei. Sunt o fire optimista si cred in puterea oamenilor ce locuiesc in Bacau ca vor face un oras frumos si atractiv impreuna cu artistii sai, sa se poata mandri cu el cand il adauga numelui sau.
