28 mai 2024
ActualitateArgint la Doha, la Științe pentru Juniori. Olimpicul internațional de la Vrănceanu

Argint la Doha, la Științe pentru Juniori. Olimpicul internațional de la Vrănceanu

Eduard Doliș. Elev în clasa a X-a, profil Matematică-informatică, la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”. S-a întors recent din Doha – Qatar, unde a avut loc Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori. A reprezentat acolo Bacăul și România, alături de încă cinci elevi (doi din București, dar și din Timișoara, Deva și Oradea). S-a întors cu o binemeritată medalie de argint. De la un concurs de anvergură, la care au participat peste 400 de elevi din 70 de țări din întreaga lume, de pe toate continentele.

„A fost cu siguranță cea mai interesantă experiență pe care am trăit-o până acum. Am avut ocazia să îmi fac prieteni de peste tot de pe glob, să vizitez locuri fermecătoare, pline de istorie și cultură, dar și să mă distrez alături de ceilalți participanți, luând parte la activitățile pregătite de organizatori. Toate aceste elemente au făcut din participarea mea la olimpiada internațională o serie de clipe de neuitat. Medalia de argint obținută înseamnă foarte mult pentru mine, fiind o încununare a efortului depus, o validare a ambiției și a dorinței mele de cunoaștere. Nu a fost ușor, dar pot spune că a fost un drum frumos, din care am numai de învățat.”
Eduard Doliș

Olimpiada de Științe pentru Juniori este un concurs interdisciplinar cu subiecte care acoperă trei discipline: chimie, fizică și biologie. Edi, cum îi spun colegii și prietenii, este pregătit de profesorii Cristina Apetroaei, la fizică, Marinela Bușteagă, la chimie, și Florentina Dinu, la biologie.



„Să formezi un elev la nivelul cel mai înalt de pregătire, să-l formezi pentru performanţă este una dintre cele mai mari provocări pe care le poate lansa cariera de profesor. Tu, ca profesor, lași o portiță deschisă, dar rămâne la latitudinea elevului dacă merge mai departe pe același drum. Pregătirea unui elev olimpic este permanentă și reprezintă o muncă asiduă atât din partea profesorilor, care caută în permanenţă materiale, cât mai ales din partea elevului care este pus în situaţia de a găsi soluţia corectă la probleme cu un grad ridicat de dificultate.
Edi este genul acela de elev curios care întreabă «De ce?», care caută și descoperă răspunsuri, este un autodidact. E un adolescent motivat ce dorește să demonstreze că poate. Deși, nu e uşor să faci performanţă şi să mergi la şcoală în acelaşi timp, iar rezultatele școlare să fie de nota maximă, cum sunt și ale lui.
Performanța lui Edi a însemnat pentru mine o bucurie nespus de mare. Felicitări Edi, și pentru părinții tăi, tot respectul!”
Prof. de chimie Marinela Bușteagă

Și asta pentru că, la Eduard Doliș se vorbește numai de pasiune, perseverență și performanță. Și foarte multă muncă!
Eduard Doliș a fost premiat, pe 17 decembrie, și la București, într-o festivitate organizată de Ministerul Educației, alături de toți olimpicii internaționali ai României.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri