Titlul este al unei cunoscute piese de I.D. Sîrbu, filosof, autor de valoroasă literatură de sertar, dramaturg deosebit de interesant, care a fost jucat și la teatrul băcăuan, în urmă cu multe decenii. „Plautus și fanfaronii” se numea parabola scrisă pentru scenă de dramaturg, dar titlul a fost schimbat de cenzorii de la acea vreme în „Nepoții lui Plautus”, adică eroii actualității, chipurile. Din limbajul esopic al comediei se înțelegea însă destul de bine la cine se referea autorul când vorbea despre supraviețuire prin slugărnicie, lingușeală, corupție morală într-o dictatură. Așa că nu e de mirare că spectacolul, semnat de regizorul Mircea Marin, a avut o soartă nefastă, fiind oprit în cele din urmă de oficialități.
Pentru cei tineri, care au astăzi toată libertatea de exprimare, astfel de lucruri sunt istorie, pe care n-ar fi rău să o cunoască însă, fiindcă niciodată nu se știe cum se răsucește soarta.
Teatrul a fost dintotdeauna o tribună a ideilor progresiste, unele subversive, dând bătăi de cap stăpânirii. Și astăzi mergem la teatru ca să recunoaștem situații, conflicte, tipologii, măști contemporane, privindu-ne în oglinda lui care reflectă vremurile și condiția umană. I-am simțit dureros lipsa în timpul lockdown-ului și ne bucură acum revenirea în sălile de spectacol, redeschiderea stagiunilor teatrale, muzicale. Publicul a fost, de la începuturile artei teatrale, în centrul atenției, teatrul fiind cea mai democratică artă, una vie, bazată pe dialog, pe interacțiune directă. Iar în această perioadă de criză se iau o mulțime de măsuri speciale pentru protecția lui. Cred că mulți spectatori, iubitori ai acestei arte, de abia așteaptă să fie prezenți la reîntâlnirea cu teatrul, unde îi vor aștepta multe surprize plăcute, actorii arzând de nerăbdare să joace din nou pe viu, să audă aplauze. La început de nouă stagiune, să ne îmbarcăm pe o simbolică arcă a bunei speranțe, mizând pe optimism și încredere, pe iubire, pe forța și frumusețea vieții și a artei.
