25 aprilie 2024
EconomieAPIA Bacău, prima pe țară la plata subvențiilor către fermieri

APIA Bacău, prima pe țară la plata subvențiilor către fermieri

-pentru anul agricol trecut, agricultorii băcăuani au încasat deja subvenții de peste 25,3 milioane de euro

Potrivit Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), agricultorii din toată țara au primit, până acum, 1,529 miliarde de euro în contul subvențiilor anului 2017. Banii provin de la Uniunea Europeană, dar și din bugetul de stat.

Potrivit datelor transmise de instituție, județul Bacău se află pe primul loc pe țară în privința numărului total de cereri autorizate, atât pentru avans, cât şi pentru plata regulară, respectiv 83,27 la sută din total. De notat că, în total, au fost transferați în conturile agricultorilor băcăuani peste 25,3 milioane de euro.



Astfel, din totalul de 19.156 de cereri depuse (din care au fost excluse solicitările neeligibile), pentru avans au fost autorizate la plată 17,314 de cereri, adică 95,93%. Suma totală autorizată pentru avans din Fondul European de Garantare Agricolă, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi cofinanţarea de la bugetul naţional, numai în județul Bacău ajunge la 14,803 milioane euro.

„În plus, la plata finală, în lunile decembrie şi parţial din ianuarie, au fost autorizate la plata regulară, 15.951 de cereri, pentru care s-au plătit 10,498 milioane de euro”, a precizat Ghiță Burlui (foto), directorul executiv al APIA Bacău.

Plăţile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează la cursul de schimb de valutar stabilit de către Banca Centrală Europeană, de 4,5993 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) la cursul de schimb valutar de 4,5390 lei pentru un euro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri