Astazi e mare sarbatoare in familia Caliap din Letea Veche. Gheorghe Caliap implineste 96 de ani, o vârsta onorabila si cu o poveste de viata demna de un best-seller.
Am stat de vorba cu Gheorghe Caliap la casa sa din Letea Veche, iar la discutii au participat si doamna Maria, sotia dar si doi dintre fii lor, Mihai si Vasile.
„M-am casatorit la 19 ani” isi incepe povestea el. „La 21 de ani aveam deja doi copii si m-au luat in armata. Asa era la vremea aia. In armata nu te luau pâna la 21 de ani”, povesteste batrânul, vizibil emotionat. Gheorghe Caliap a fost inregimentat la Compania 25 Infanterie la Vaslui, in 1941. Chiar daca era in razboi, n-a stat prea mult pe gânduri si intr-o zi de sâmbata a fugit acasa, stiind ca urma sa plece pe front.
„Era un locotenent de serviciu, si stiam ca mai fuge si el la o femei din Bârlad. Atunci n-a mai plecat, iar la apel a aflat ca am fugit din unitate. Luni dimineata m-a scos la raport si m-a intrebat de ce am fugit acasa. I-am spus ca am doi copii si ca vroiam sa-i vad inainte de a pleca pe front. Drept pedeapsa, m-a pus sa-mi dau pantalonii jos si mi-a dat 25 de lovituri la fund cu varga. Dupa sapte lovituri nu mai simteam nimic. Mi s-a infierbântat fundul, putea sa mi-l si taie, iar in gândul meu imi spuneam ca mergem impreuna pe front si ca primul glonte e pentru el.”
„Trageam cu pusca-mitraliera. Radeam tot”
Apoi a plecat pe front. Acolo s-a intâlnit cu fratele sau mai mare, Alexandru, care avea mare drag de arme si care aduna toate armele de la camarazii ucisi. Dupa ce Alexandru a cazut prizonier, Gheorghe a dat peste mormântul lui. Erau ingropati cinci ostasi in aceiasi groapa.
Au fost clipe grele. Când aveau un moment de respiro, dormeau. Sapau câte o groapa si dormeau câte doi trei soldati in aceiasi groapa. Gheorghe Caliap a dormit de fiecare data singur. „Imi sapam groapa, spuneam «Tatal Nostru», faceam cruce si ma bagam in ea” isi aminteste veteranul. Am trecut la povestile din linia intâi. Batrânul spune ca nu-si aminteste câti oameni a impuscat.
„Trebuia sa tragi. Daca nu trageai, erai tu cel impuscat. Vedeam dusmanul de aproape, ca eram la distanta mica. Eu trageam cu pusca-mitralera. Radeam tot”, povesteste el marturisind ca ii era frica, dar nu avea ce face. Un an mai târziu, in 1942, pe când luptau la Cotul Donului, a cazut prizonier. A fost dus, impreuna cu alti prizonieri, in Kazahstan, la Karagandy la minele de carbuni.
Paturi contra pâine
Acolo a fost viata grea. „Ne-au cazat in niste bordeie in pamânt. Eram câte 40-50 de prizonieri intr-un bordei si dormeam pe jos. Mai faceam caldura la soba cu carbuni-ugli, cum ziceau rusii. Era rau pentru ca nu aveam conditii de spalat. Fiecare se descurca cum putea”, marturiseste Gheorghe Caliap, dupa care povesteste cum facea rost de o patura sau de o manta pe care le dadeau la schimb prizonierilor nemti contra pâine.
„Cel mai bine traiau cei de la aprovizionare. Era unu’ Mircea, din sat cu mine. Simion Mircea, care statea in bordei cu mine. Simion dormea lânga usa iar eu ma duceam si trageam patura de pe el. Le vindeam la nemti. Pe nemti i-au facut prizonieri vara si erau dezbracati. Nemtii dadeau pâine pe paturi si mantale.”
Odata a incercat sa mearga la infirmerie sa se dea bolnav ca sa obtina scutire de la munca. Insa, la infirmerie nu te primeau pâna nu aveai temperatura 38 de grade. Si doctorita te trimitea inapoi la munca. Oricum, pâna sa ajunga la doctorita, trebuiau sa treaca pe la poarta, unde statea tot un prizonier, cu o bâta, care incerca sa-i opreasca pe ceilalti care vroiau sa ajunga la medic. „Când il vedeai pe ala cu bâta, nu-ti mai trebuia sa te duci la infirmerie”, spune batrânul. Asa au trecut anii, iar in1948 a fost eliberat.
„Ne-au dus la Odessa, ne-au dat câte 1000 de ruble, pe care am fost obligati sa-i cheltuim acolo in oras, dupa care ne-a urcat in trenuri, fiecare pe destinatia lui” isi continua povestea Gheorghe Caliap.
Acasa, si-a gasit nevasta maritata
Când a ajuns acasa, a gasit totul in ruina. Familia l-a crezut mort. „A venit acasa un fost coleg de-al meu din razboi care a spus familiei mele ca am murit si ca el mi-a facut mormântul. Sotia mea s-a recasatorit cu cel care a zis ca m-a ingropat”, isi aminteste fostul prizonier de razboi. Se apropia de 30 de ani si trebuia sa o ia de la zero. In 1949 s-a casatorit cu Maria cu care a facut patru copii, si sunt impreuna si in ziua de azi.
A muncit in agricultura pâna in decembrie 1981 când a iesit la pensie. „A avut noroc ca m-a luat. Nu avea nimic. Am muncit si am iesit la lumina. Au trecut anii. Acum e sanatos tun. Mai bea câte un pahar de vin chiar daca nu prea are voie” a spus doamna Maria.
„Dar e bun si un rachiu, mai alunga microbii”, adauga râzând Gheorghe Caliap. Si are si motiv de voie buna. Astazi implineste 96 de ani, pe 23 ianuarie se implinesc 66 de ani de la casatorie si tot anul acesta, el face 35 de ani de pensie. Din ianuarie 2006 Gheorghe Caliap este cetatean de onoare al comunei Letea Veche.
