Nesătul de forță de muncă mai e și Occidentul! Și nu de acum, de zeci și zeci de ani. Numai eu câte exemple cunosc, unele din anii ’70 ai secolului trecut. Auzeam încă de atunci de câți turci veneau să muncească în Germania Federală, iar Germania îi primea și îi tot primea. Așa o fi în capitalism – mă gândeam.

În vara lui 1989, cu numai trei luni înainte de căderea Zidului Berlinului, am bătut în lung și în lat o parte a Germaniei de Est, mai ales prin Berlin, prin Leipzig și Saxonia. Am intrat și într-o fabrică de ciorapi și am rămas tare mirat că pe acolo vedeam mai ales lucrătoare cu ochii oblici, venite tocmai din Vietnam. De fapt, încă de la aterizarea pe Aeroportul Schönefeld văzusem printre lucrători destui vietnamezi. Am zis și atunci că așa o fi la ei, dar parcă totuși ceva nu era în regulă. Și era abia în 1989!

Iată că a venit însă vremea să ne întrecem și noi, românii, cu Occidentul la „foamea” de forță de meseriași și de pălmași. Am rămas fără o cincime din populația aptă de muncă, plecată unde în altă parte decât în Occident, evident la muncă. Iar Occidentul tot nu s-a săturat.

Citiți chiar în ziarul nostru de astăzi o întreagă listă de meserii care se mai caută acolo, peste o mie de locuri de muncă numai din Bacău. Dacă înlocuiți în acea listă numai câteva date, adică adaptați lista la realitatea pieței de forță de muncă din România, lista va fi aproape valabilă și la noi. Ce caută străinii acum, căutăm și noi: oameni calificați mai ales, în atâtea și atâtea meserii. Și nu doar câțiva, ci sute și chiar mii.

Ba, se știe deja că firmele românești se orientează la piața de muncă din Asia. Vom vedea, deci, tot mai mulți angajați cu ochii oblici prin fabrici, prin sfera serviciilor, poate și prin instituții.