În ultimele zile, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranță Rutieră au desfășurat o nouă serie de acțiuni vizând eliberarea domeniului public de autovehiculele abandonate sau fără stăpân, în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al acestora.
Operațiunea s-a desfășurat în colaborare cu reprezentanții Unității Administrativ-Teritoriale Bacău, fiind ridicate un număr total de 8 autovehicule care ocupau în mod nejustificat spațiile publice, îngreunând circulația rutieră și pietonală.
Demersul urmărește nu doar redarea domeniului public către cetățeni, ci și creșterea siguranței și ordinii în zonele vizate. Autoritățile locale fac apel la cetățeni să contribuie activ la aceste acțiuni, semnalând prezența unor astfel de vehicule. Sesizările pot fi transmise:
-
telefonic, la Dispeceratul Poliției Locale: 0234/986
-
prin e-mail, la adresa: sesizari@politialocalabc.ro
-
online, prin platforma: https://municipiulbacau.ro/ → secțiunea Servicii Electronice, Departament – Poliția Locală
Acțiunile de identificare, verificare și ridicare a autovehiculelor abandonate sau fără stăpân vor continua și în perioada următoare, în baza sesizărilor primite de la cetățeni, dar și prin controalele curente efectuate de polițiștii locali în teren.
Poliția Locală Bacău își reafirmă angajamentul pentru menținerea unui oraș curat, sigur și accesibil tuturor.














