duminică, 14 decembrie 2025

A inceput Bac-ul de toamna: Candidati nepregatiti si examene monitorizate video

A inceput sesiunea de toamna a examenului de Bacaulaureat 2012. S-au inscris 2.826 de candidati, majoritatea lor din promotiile anterioare, inclusiv din cei care in sesiunea din vara nu au fost declarati admisi.

Cea de a doua sesiune a Bacalaureatului 2012 a inceput. Prima proba este cea de evaluare a competentelor lingvistice la limba si literatura româna. "In acest moment, la sesiunea de Bacalaureat august-septembrie 2012 avem inscrisi 2.826 de candidati, dintre care 2.088 candidati din promotiile anterioare, inclusiv cei din sesiunea din vara care nu au promovat examenul si 738 de corigenti proveniti din clasele a XII-a", a explicat prof. Camelia Stamate, inspector scolar geneneral adjunct la ISJ Bacau si presedinta comisiei judetene de Bacalaureat.

La probele orale, doar circa 440 de candidati

Probele orale sunt organizate in 3 centre de examen, la nivelul intregului judet, respectiv la Colegiul Tehnic de Comunicatii "N.V. Karpen" si Colegiul National Pedagogic "Stefan cel Mare", ambele din municipilul Bacau, si Colegiul Tehnic "Petru Poni" din Onesti, pentru candidatii de pe toata Valea Trotusului. Pregatiti sau nu, multi dintre absolventii de liceu care sustin acum Bacalaureatul au venit sa-si incerce din nou norocul. Altii sunt la prima experienta de acest gen si recunosc sincer ca nici macar nu au avut timp sa invete. In total, doar in jur de 440 de elevi, din cei peste 2.800, sustin probele orale. Cei mai multi sunt insa la probele scrise, dat fiind faptul ca in sesiunea din vara, multi dintre candidati au fost respinsi, cu note foarte mici, in special la disciplinele Limba si literatura româna, Matematica, Fizica, Istorie si Chimie.



7 centre de examen pentru probele scrise

Probele scrise, care vor incepe pe 27 august, vor fi organizate in 7 centre de examen dupa cum urmeaza: in Bacau – Colegiul Tehnic de Comunicatii "N.V. Karpen", Colegiul National Pedagogic "Stefan cel Mare", Colegiul Economic "Ion Ghica" si Colegiul Tehnic "Anghel Saligny", in Onesti – Colegiul Tehnic "Petru Poni" si Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi", iar in Moinesti – Colegiul Tehnic "Grigore Cobalcescu". La fel ca si in prima sesiune de bacalaureat, din lunile iunie-iulie, si acum au fost luate masuri suplimentare de securitate, iar in fiecare clasa de examen sunt montate camere de supraveghere video. In vara, promovabilitatea la Bacalaureat a fost de 46,42 la suta. Atunci, din cei 5.301 de candidati prezenti, doar 2.461 au reusit sa treaca de examenul maturitatii.

Calendarul sesiunii de toamna a Bacalaureatului 2012
– 20 august – evaluarea competentelor lingvistice la Limba româna
– 21 si 22 august – competentele lingvistice intr-o limba de circulatie intenationala
– 23 si 24 august – competentele digitate.
– 27 august – teza la Limba româna (scris)
– 29 august – proba obligatorie a profilului (Matematica/Istorie)
– 31 august – proba la alegere
– 2 septembrie – afisarea primelor rezultate
– 3-4 septembrie – rezolvarea contestatiilor
– 5 septembrie – afisarea rezultatele finale
Roxana Neagu

Cât de mult v-ati pregatit pentru acest examen?

Dani Neculai:
"Din pacate nu prea, nu am avut timp. Nu am mai fost pâna acum la Bacalaureat ca nu am putut. Am terminat anul acesta liceul, pe ruta progresiva. Nu sunt pregatit, dar sper sa iau macar un 5. Desi stiu ca imi trebuie media generala 6 ca sa fiu declarat admis."

Florentina Cozma:
"Nu am invatat nimic. Nu m-am pregatit. Lucrez. Asa ca voi vedea ce voi face. Merg la noroc. Am de dat examene la toate probele. Nu stiu ce o sa fac dupa. Nu cred insa ca voi si lua examenul. Probabil ca o sa lucrez in continuare."

Vivien Vadana:
"Sunt stresata, ca in vara nu am fost, am avut probleme la scoala. Ma simt totusi pregatita la toate materiile, dar cel mai frica mi-e de Matematica. Sper totusi ca va fi bine. Am sa vad dupa daca mai am sansa sa intru si la vreo facultate."



spot_img