luni, 12 ianuarie 2026

Banca de Alimente, o speranta pentru nevoiasi

Voluntarii Crucii Rosii Bacau s-au aflat zilele acestea din nou în hypermarket-urile partenere, Cora și Carrefour, in incercarea de a convinge cât mai multi cumparatori sa doneze produse neperisabile. Aceste activitati fac parte dintr-un proiect al Crucii Rosii Române, devenit deja traditional, Banca de Alimente.

Cumparatorii sunt rugati de catre voluntarii Crucii Rosii sa doneze alimente de baza (malai, faina, zahar, ulei, orez, etc.), conserve, paste fainoase, cereale, dulciuri, hrana pentru bebelusi în containere special amenajate în acest sens. Produsele donate ajung apoi la familiile nevoiase pe care Crucea Rosie le are în evidenta.

Este si cazul familiei Mihaila din comuna Nicolae Balcescu, formata din cei doi parinti si sapte copii, care isi duce traiul in conditii foarte grele, intr-o casa darapanata. In ciuda lipsurilor materiale, in ciuda faptului ca nici macar nu beneficiaza de electricitate, cel mai mare dintre copii, acum in clasa a II-a, este printre primii din clasa la invatatura si a fost premiat, iar ceilalti micuti invata la fel de bine si primesc aprecierile dascalilor.



Situatia lor a fost prezentata in editia de vineri, 14 februarie, a cotidianului “Desteptarea”, iar Crucea Rosie Bacau a reactionat imediat si a trimis familiei alimente, detergenti si paturi. Familia a fost luata in evidenta si va beneficia si de alte ajutoare. De asemenea, oricine are posibilitatea sa ajute, poate face acest lucru ori prin intermediul Crucii Rosii, la adresa Oituz 61, ori direct la familia Mihaila.



spot_img