marți, 30 decembrie 2025

Cercetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului

Un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei municipiului Oneşti l-a depistat la data de 12.12.2013, în jurul orei 02.05, pe C. Gabriel, de 45 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Mărăşeşti, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.



• Poliţiştii rutieri din Comăneşti au constatat că L. Ciprian, de 46 de ani, din comuna Pârjol, conducea un autoturism, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost depistat pe DJ 117, în localitatea Solonţ.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală.



spot_img