luni, 22 decembrie 2025

In judetul Bacau, votantii din mediul rural s-au mobilizat mai mult decat cei din orase

Primele raportari din teritoriu catre Biroul Electoral Judetean (BEJ) Bacau s-au facut intre 10 si 11, datele reflectând numarul alegatorilor care au votat intre orele 7 si 10 in cele 85 de sectii care au format esantionul stabilit de autoritati ca fiind reprezentativ. In total, in judet, sunt deschise 603 sectii de votare. Asadar, prezenta la vot comunicata la prima raportare a fost de 9,85 la suta in judetul Bacau, ceea ce ne clasa pe locul 19, la nivel national. In mediul rural, votasera 10,09 la suta dintre alegatorii inscrisi pe liste, iar in mediul urban, 9,59 la suta. Lucrurile au evoluat in aceeasi directie, astfel incât si la urmatoarea raportare, numarul total al votantilor din comunitatile rurale a fost mai mare decât al celor din orase. Datele comunicate la ora 15,30 aratau ca 22,08 la suta dintre bacauanii cu drept de vot se prezentasera la urne pâna la ora 14, judetul Bacau coborând pe locul 20. In mediul urban votasera 22,78 la suta dintre alegatori, iar in mediul urban doar 21,34 la suta. La ora 18,30, Biroul Electoral Central (BEC) comunica presei ca media pe tara, in privinta participarii la referendum, este de 26,89 la suta. Judetul Bacau avea 27,69 la suta, mentinându-se pe locul 20, adica un pic mai sus de jumatatea clasamentului national. In mediul urban se prezentasera la urne doar 25,44 la suta dintre cetatenii inscrisi pe listele electorale, iar in mediul rural, cu peste patru procente mai mult, adica 29,84 la suta. La ora 20, alegatorii bacauani votasera in proportie de 37,8 la suta, in conditiile in care media pe tara era de 37,67%. (S.P.)

Tg. Ocna, din nou fruntasa la incidente electorale!

Târgu Ocna este din nou in atentia organelor de cercetare pentru incidente legate de procesul electoral. De data asta, nu a fost vorba despre fluturarea unor bancnote in campanie, ci de stampilarea, pe furis, a unor buletine. Biroul Electoral Judetean (BEJ) Bacau a fost anuntat, duminica, ca unul dintre membrii BEC din Târgu Ocna avea buletine de vot gata stampilate in interior, probabil ca sa-i scoata din incurcatura pe alegatorii nehotarâti. “Am fost sesizati ca unul dintre membrii Biroului Electoral de Circumscriptie, reprezentant al unui partid, a fost surprins cu buletine de vot gata stampilate. Am anuntat politia si in acest moment se deruleaza cercetari”, a declarat Ovidiu Pralea, presedintele BEJ Bacau. (S.P.)



Votul, ca ura matinala temperata de toropeala estivala

La Buhusi, votul la referendum a debutat surprinzator: la ora 11, se prezentasera la urne mai multi cetateni decât la alegerile locale recente. Pe seama acestui fapt au inceput sa circule tot felul de ironii, cea mai interesanta fiind cea care facea trimitere la faptul ca de vina ar fi fost calitatea candidatilor de la „locale”. A fost gasita si o alta explicatie: ieri dimineata, buhusenii au votat animati de un puseu matinal de ura, de razbunare, in vreme ce la alegerile locale nu atât ura, cât mai ales simpatiile i-au adus pe unii la urne. Dar cum la români ura este ceva mai puternica, la primele orei ale zilei, cel putin…
Dupa prânz, elanul zamislit din ura s-a potolit insa binisor, pentru ca fata de alegerile locale, la ora 15, numarul celor care se prezentasera la urne era mult mai mic. 5 246 de buhuseni votasera la alegerile locale, la ora 15, doar 4159 de cetateni isi exprimasera votul ieri, la aceeasi ora. Caldura excesiva si faptul ca doar reprezentantii U.S.L. au animat alegerile sa fi fost cauza? La ora 18, votasera 5 000 de buhuseni, adica 26,3 la suta din electorat. Primarul Ionel Turcea facea, la aceeasi ora, calcule: „Daca vor veni 6 500 de oameni la vot, e perfect; inseamna ca ne-am facut treaba. Temperatura a fost foarte ridicata. Speram ca spre seara afluenta sa fie mult mai mare”. La ultimele alegeri locale, 8.011 buhuseni s-au prezentat la vot. Acum, PDL si simpatizantii acestei filiale s-au abtinut de la vot, dar nici reprezentantii altor partide, cu exceptia P.S.D. si P.N.L., nu s-au omorât cu firea in „mobilizarea” simpatizantilor la vot. De notat si faptul ca reprezentantii PDL au monitorizat cu mare atentie, in toate sectiile de votare, desfasurarea referendumului. (Ion Fercu)

Vot cu injuraturi, la Dealu Morii!

Cetatenii constiinciosi din Dealu Morii s-au trezit cu noaptea in cap special ca sa se prezinte la referendum, insa, in loc sa fie laudati, au fost "sanctionati" verbal de un individ turbulent. Acesta a incercat sa-i intimideze si sa le inmoaie spiritul civic, injurându-i si jignindu-i. Desi incidentul a avut loc in afara sectiei de votare, a fost sesizat Biroul Electoral Judetean (BEJ), iar acesta a anuntat Politia Locala, care l-a linistit pe alegatorul nevricos. La Magura, cetatenii au reclamat ca un politist se implica prea mult in a-i sfatui pe cetateni, iar din Letea Veche a fost reclamat faptul ca urnele sunt transparente. Legea nu numai ca permite, dar "chiar incurajeaza transparenta", a explicat Ovidiu Pralea, presedintele BEJ Bacau. Problema e ca, de data asta, "buletinul de vot fiind foarte subtire, e posibil sa se observe unde a fost aplicata stampila sau chiar sa se desfaca buletinul." Or, confidentialitatea votului trebuie asigurata. "Le-am recomandat sa imbrace acele urne cu hârtie sau pânza", a mai spus presedintele BEJ. In Gârleni, "lumea e serioasa, nu se pune problema sa avem incidente. Cred ca vor fi doua valuri mari de votanti, unul pe la ora 13 si altul dupa ora 19", a declarat edilul Valentin Flenchea. Si la Izvoru Berheciului, exprimarea optiunii a decurs in liniste, doar ca oamenii nu s-au prea grabit sa voteze in prima parte a zilei: "E cam slabut, nu prea vine lumea, a marturisit Ioan Ciuche, primarul comunei. Poate spre seara, când se face racoare. De altfel, tineretul intotdeauna vine seara. Noi asa speram. Vom vedea la sfârsit, stiti cum se spune «Urma alege!». Mai e si faptul ca se poate vota pâna la ora 23, iar oamenii stiu asta!" (S.P.)



spot_img