Primii care au iesit cu oferta educationala pe piata au fost cei de la Administratia Nationala a Penitenciarelor. Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare de la Târgu Ocna este una dintre institutiile de invatamânt subordonate, iar pentru sesiunea de admitere din acest an a inceput deja recrutarile. Din start se precizeaza foarte clar ca cei care doresc sa urmeze cursurile acestei unitati trebuie sa aiba cel mult 35 de ani si inaltimea de 1,70 m pentru barbati si 1,65 m femeile, primii au la dispozitie 200 de locuri, iar pentru fete sunt 30 de locuri. „Inscrierile au inceput deja si continua pâna la data de 17 august 2012, la sediul penitenciarului, care include si verificarea îndeplinirii conditiilor medicale, antropometrice si psihologice. Examenul va avea loc tot aici si consta in verificarea aptitudinilor fizice, care este proba eliminatorie, probe de verificare a cunostintelor teoretice, în format test grila, la „Limba româna” si „Istoria românilor”, spune inspectorul Silvia Vatavu, purtatorul de cuvânt al SNPAP Târgu Ocna. Aceasta scoala este singura din tara care asigura scolarizarea prin cursuri cu durata de un an, gratuita, cu masa si cazare asigurate, tinuta si asistenta medicala. Dupa terminare, absolventii sunt repartizati in una din unitatile de detentie din tara, având, asadar, un loc de munca asigurat.
Recrutari si la Bacau
Si Penitenciarul din Bacau a inceput recrutarea candidatilor pentru scolile de ofiteri si de subofiteri. In total sunt 360 de locuri. La Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucuresti, specializarea „Ordine si siguranta publica” – penitenciare, cursuri de trei ani, sunt 45 de locuri care poti fi ocupate atât de barbati cât si de femei. Mai sunt locuri pentru psihologie – informatii, studii de securitate, medicina, medicina dentara, management economico- financiar, transmisiuni, calculatoare sI tehnologia informatiei. Si scolile de maistri militari vin cu oferte pentru specializarile auto, comunicatii si informatica, operare si mentenanta echipamente de comunicatii, constructii sau bucatar. „Informatii referitoare la conditiile de participare, documentele necesare in vederea depunerii dosarelor, tematica si bibliografia in vederea sustinerii examenelor pot fi obtinute de la Biroul Resurse Umane si Formare Profesionala din cadrul Penitenciarului Bacau, din strada General Guse, la telefon 0234/520.852, interior 108 sau de pe site-ul Penitenciarului Bacau: www.penitenciarulbacau.ro”, a declarat si agentul Georgeta Cirlan, purtatorul de cuvânt al Penitenciarului Bacau. Informatii suplimentare despre toate locurile pot fi obtinute sI de pe site-ul Administratiei Nationale a Penitenciarelor www.anp-just.ro. (Geta P.)















