marți, 30 decembrie 2025

Consiliul Local, marcat de incertitudini politice

Ultima sedinta ordinara inainte de startul campaniei electorale

Ultima sedinta ordinara a CL Bacau dinaintea campaniei electorale s-a dovedit a fi o insiruire de mici pomeni electorale, presarata cu nelipsitele proiecte privind aprobarea unor planuri urbanistice zonale. Vizibil apasati de miza electorala a saptamanilor ce vor urma, dar si de brusca schimbare de directie a primarului Stavarache – care pare sa fi dat USL pe PDL – consilierii social-democrati pareau mai curand resemnati. Ai nimanui. In tabara pedelista, ecoul evenimentului derulat joi la Centrul de Afaceri – cand in prezenta ministrului Dezvoltarii, Gabriel Berca si Romeo Stavarache au schimbat mai multe amabilitati – a avut efectul scontat. Cei 4 alesi PDL prezenti la sedinta au votat pe banda rulanta proiectele de hotarare. Altadata, guri de tun pedeliste precum alesii Gabriel Axinte sau Dumitru Munteanu criticau extrem de vocal derapajele administratiei Stavarache. Vineri, ele au tacut si exista sansa ca, cel putin din punct de vedere politic, ele sa taca pentru o buna bucata de timp de-acum incolo.
Singurele proiecte de hotarare care au suscitat mici interventii au vizat scoaterea la inchiriere a 8 spatii comerciale, situate pe Insula de Agrement, dar si aprobarea unui PUZ pentru construirea unui nou supermagazin in municipiul Bacau.
Intr-un gest devenit traditie, primarul Romeo Stavarache a parasit sedinta CL, dupa primirea unui telefon. El a fost urmat, la scurt timp, de consilierul PSD Irina Florea, secretarul general al formatiunii social-democrate.
Dupa sesiunea de semnare contracte derulata joi la Centrul de Afaceri, cand ministrul de Interne Gabriel Berca i-a multumit lui Stavarache pentru sprijinul acordat in cariera sa politica, USL Bacau pare sa fi intrat in sedinta. "Uniunea" scartaie, iar informatii care circula de zor in mediul politic bacauan spun ca Stavarache isi va depune candidatura abia in ultima zi permisa de lege (1 Mai), si nu neaparat din partea USL.
Lucian B.



spot_img