vineri, 26 decembrie 2025

Prefectul si subprefectul vor fi “schimbati”

In contextul aniversarii in luna mai a unor zile importante precum Ziua Internationala a Mamei, Ziua Internationala a tatalui, Ziua Internationala a Familiei, Ziua Nationala a Tineretului, precum  si a Zilei Internationale a Copilului, Institutia Prefectului a organizat a IV-a editie a Sesiunii de Comunicari si Dezbateri  „Cuplu si cariera in contemporaneitate”. Evenimentul face parte din proiectul de gen devenit traditie, ce aduce in atentie familiile aflate in situatie de risc, din cauza reorientarii prioritatilor inspre dezvoltarea carierei in detrimentul vietii de familie, a plecarii in alte state in cautarea unui loc de munca sau din cauza conditiilor precare de trai, precum si efectele acestor fenomene asupra copiilor (delicventa juvenila, consum de droguri, abandon scolar) si, implicit, asupra cuplului, urmarindu-se identificarea posibilelor solutii viabile.

“Know-how – familia europeana, familia ta!”, a fost comunicarea sustinuta de Ramona Necula, consilier afaceri europene, Institutia Prefectului, urmata de “Reconcilierea vietii de familie cu viata profsionala in România anului 2013” – Carmen Cioltan, sef Serviciu Comunicare, Relatii Publice, Institutia Prefectului. Un moment inedit, sub forma unei dezbateri demonstrative de tip parli 2 contra 2 a fost sustinut de A.R.D.O.R. Motiunea dupa care au jucat elevii a fost “Acest Parlament crede in familie”, in care personajele principale au fost prim ministrul României, membri ai Puterii si Opozitiei. Au fost 20 de minute de adevarat “parlamentarism”, un joc democratic, in care elevii au fost extraordinari. Pacat ca nu au fost invitati si parlamentarii de Bacau, ar fi avut ce invata.

Cu aceeasi ocazie, asa cum se intâmpla in fiecare an cu ocazia Zilei Copilului, Consiliul Judetean al Elevilor a desemnat cinci elevi, pe baza unor criterii stabilite de Institutia Prefectului, pentru a fi alesi in functiile de prefect si subprefect ai judetului Bacau, in cadrul proiectului “Prefect pentru o zi”.



Ioana Mare – CN “Gheorghe Vrânceanu”, Bogdan Dumitriu – CN “Gheorghe Vrânceanu”, Bianca Maria Marin – CS “Nadia Comaneci” Onesti, Ioana Bujor – CN “Gheorghe Vrânceanu”, Ionut Claudiu Melinte – CT “Anghel Saligny” si Silvia Neagu – CT “Ion Borcea” Buhusi si-au prezentat CV-urile, urmând ca pâna duminica cei prezenti in sala sa le acorde voturile, câstigatorii posturilor fiind instalati oficial saptamâna viitoare, in cadrul unei intâlniri cu prefectul Claudiu Serban si subprefectul Dorian Pocovnicu.



spot_img