In urmatoarea luna, liceenii buhuseni si colegii lor, coordonati de profesoara Mariana Sava, vor organiza activitati fara precedent in zona, ca amploare si densitate/diversificare, pentru sensibilizarea opiniei publice din perspectiva protectiei câinilor, inclusiv a celor parasiti pe strada. Este in pregatire un flash mob la care vor participa sute de persoane, au inceput sa fie distribuite sute de afise si pliante care pregatesc actiunea de sterilizare a câinilor (si pisicilor), la Sala polivalenta, la inceputul lui iunie (4, 5 iunie). Activitatea este sustinuta de grupul de persoane care a sprijinit transferarea animalelor de la Gradina zoologica Buhusi in diferite campusuri care le respecta drepturile, americanca Nancy Jones, englezoaica Jane Sanderson si Aurelian Stefan, doctor veterinar, fiind coordonatorii activitatii. In România, sterilizarea unui câine costa intre 2 si 4 milioane de lei vechi. Acum, sterilizarea va fi gratuita.
România Animal Rescue – sprijinita financiar de Nancy Jones si Jane Sanderson, care au colectat bani „de la oameni obisnuiti din Marea Britanie si S.U.A.”– va asigura personalul medical si tehnica medicala necesara activitatii. Primaria Buhusi, care va pregati si spatiul necesar operatiunii de sterilizare, manifesta o deschidere fireasca pentru aceasta initiativa. Vor fi sterilizati cel putin o suta de câini din curti si de pe strazi. Nancy Jones spune: „Daca actiunea va avea succes si daca animalele sterilizate, care vor purta crotalii rosii in urechi (ceea ce le va face usor de identificat), vor fi lasate si ajutate sa convietuiasca cu locuitorii orasului – echipa Romania Animal Rescue ( Salvarea Animalelor din România) va mai apela la donatii din strainatate si va reveni; in caz contrar, vor pune capat colaborarii”. „Suntem norocosi ca ne-au ales pe noi pentru aceasta colaborare, intrucât R.A.R. lucreaza numai cu O.N.G.-uri si entitati juridice. Liceul nostru fiind insa implicat de mai mult timp in gasirea unei solutii umane pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, a fost acceptat pentru acest proiect”, a spus prof. Mariana Sava. Primarul Ionel Turcea, care s-a implicat deja in proiect, spune: „In prima sedinta a Consiliului Local vom elabora o hotarâre care va stabili necesitatea realizarii unei evidente a câinilor din gospodarii, dar si sanctiunile pentru cei care nu-i ocrotesc/ pastreaza pe câini in curti. Cetatenii trebuie sa sprijine acest efort de rezolvare a problemei maidanezilor. Au mai fost sterilizati câini in Buhusi. Acestia au fost individualizati, punându-li-se o zgarda, dar ce credeti ca s-a intâmplat? Au inceput sa fie furate zgarzile…”














