O fetiță de 6 ani rănită grav într-un accident rutier produs luni după-amiază pe strada Atelierelor din municipiul Moinești a decedat la spital, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viața, scrie unupetrotus.ro. În urma decesului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, accidentul s-a produs în data de 3 august, în jurul orei 14:30, după ce polițiștii din cadrul Poliției municipiului Moinești au fost sesizați prin apel la 112.
Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Poduri, aflat la volanul unei autoutilitare care circula pe direcția Bacău – Comănești, a surprins și accidentat o fetiță de 6 ani. Conform cercetărilor preliminare, copila s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis.
Victima a fost transportată de urgență la spital în stare gravă, însă medicii nu au mai reușit să îi salveze viața.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și continuă ancheta, sub coordonarea procurorului de caz, pentru clarificarea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.
















