ActualitateSJU Bacău: Urgențele și serviciile medicale esențiale vor fi asigurate pe durata...

SJU Bacău: Urgențele și serviciile medicale esențiale vor fi asigurate pe durata grevei generale din sănătate

Spitalul Județean de Urgență Bacău anunță că va asigura continuitatea serviciilor medicale esențiale pe durata grevei generale din sistemul sanitar, care începe marți, 28 iulie 2026, în timp ce activitățile medicale programate care nu au caracter de urgență ar putea suferi întârzieri sau reprogramări.

Potrivit conducerii unității, au fost dispuse măsuri organizatorice pentru menținerea activității în Unitatea de Primiri Urgențe, secțiile de Anestezie și Terapie Intensivă, Blocul Operator destinat urgențelor, Blocul de Nașteri, Neonatologie și Dializă, precum și în laboratoare, serviciile de imagistică, farmacie și transfuzie.

Reprezentanții spitalului precizează că pacienții internați vor continua să primească îngrijirile medicale necesare, iar toate urgențele medico-chirurgicale vor fi preluate și tratate.



În schimb, consultațiile, investigațiile, internările și intervențiile programate care nu reprezintă urgențe ar putea fi afectate, în funcție de numărul angajaților care vor participa la grevă. Pacienții vizați de eventualele modificări vor fi informați, iar activitatea va fi reorganizată pentru a reduce cât mai mult impactul asupra acestora.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău, împreună cu directorul medical, directorul de îngrijiri și medicii șefi de secție, va monitoriza permanent situația și va interveni cu prioritate în cazul apariției unor disfuncționalități care ar putea afecta siguranța pacienților.

Managerul SJU Bacău, Ion-Marius Savin, a declarat că spitalul respectă dreptul legal al angajaților de a participa la grevă, dar are și obligația de a asigura continuitatea serviciilor medicale indispensabile.

„Respectăm dreptul colegilor noștri de a participa la grevă și de a-și exprima revendicările prin mijloacele prevăzute de lege. În egală măsură, avem o responsabilitate majoră față de pacienții care depind de serviciile acestui spital. Am dispus măsurile necesare pentru ca urgențele și serviciile medicale care nu pot fi întrerupte să fie asigurate, iar pacienții internați să beneficieze de continuitatea îngrijirilor”, a transmis managerul spitalului.

Conducerea unității medicale afirmă că va comunica în mod transparent orice modificare privind accesul la serviciile medicale și reamintește că activitatea pentru urgențele medicale se desfășoară în regim normal.



spot_img
spot_img