joi, 26 februarie 2026

Bacău: Sesiune de informare pentru studenții străini, organizată de polițiști și specialiști în imigrație

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, alături de specialiști ai Serviciului pentru Imigrări și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, au organizat la data de 25 februarie o sesiune de informare dedicată studenților străini care studiază la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

Acțiunea face parte din demersurile autorităților de a asigura un mediu academic sigur și de a sprijini integrarea tinerilor proveniți din alte state în comunitatea băcăuană.

În cadrul întâlnirii, participanții au fost informați cu privire la legislația românească și au primit recomandări practice pentru a evita situațiile în care ar putea deveni victime ale unor infracțiuni.



Reprezentanții Serviciului pentru Imigrări au prezentat procedurile necesare pentru obținerea documentelor de studii sau de rezidență și au explicat condițiile în care studenții străini se pot angaja legal în România. De asemenea, aceștia au subliniat importanța respectării termenelor legale pentru prelungirea dreptului de ședere, arătând că depășirea acestora poate atrage amenzi sau alte sancțiuni administrative. Totodată, tinerii au fost încurajați să utilizeze portalul online al instituției pentru depunerea cererilor și să se informeze doar din surse oficiale, pentru a evita persoanele neautorizate care promit facilitarea obținerii documentelor.

Discuțiile purtate cu polițiștii au vizat mai multe teme de interes pentru studenți, printre care siguranța cibernetică și prevenirea fraudelor online, riscurile exploatării prin muncă și ale traficului de persoane, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și protejarea bunurilor personale.

Polițiștii au atras atenția asupra unor metode frecvente de fraudă din mediul online, precum falsele investiții în criptomonede sau tehnicile de tip spoofing și deepfake. Totodată, au recomandat studenților să fie precauți în fața ofertelor de muncă prea avantajoase și să își protejeze documentele personale.

În ceea ce privește prevenirea traficului de droguri, tinerilor le-au fost prezentate consecințele legale ale implicării în astfel de activități și au fost încurajați să evite mediile în care se consumă substanțe interzise.

De asemenea, au fost oferite recomandări pentru prevenirea furturilor, studenții fiind sfătuiți să își supravegheze bunurile personale, în special gadgeturile și sumele de bani, și să acorde atenție securizării camerelor de cămin sau a locuințelor.

Potrivit reprezentanților IPJ Bacău, studenții au fost receptivi la informațiile prezentate și au adresat întrebări punctuale, la care specialiștii au oferit clarificări și soluții.

Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, prin Serviciul Ordine Publică, Biroul Siguranță Școlară și Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, anunță că va continua organizarea unor astfel de activități preventive, parteneriatul cu mediul universitar fiind considerat o prioritate pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță.



spot_img