Profesorul Lucian Șerban a lansat în mediul online o inițiativă inedită, care aduce în prim-plan una dintre clădirile simbol ale orașului Bacău – Casa Alecsandri.
Într-o postare recentă, acesta a arătat că, dincolo de tendința tot mai populară de „restaurare” a chipurilor umane cu ajutorul inteligenței artificiale, tehnologia poate fi folosită și într-un mod cu adevărat util pentru patrimoniu.
„Văd că e moda restaurării fizionomice cu ajutorul AI, rezultând caricaturi simpatice. Eu am încercat ceva mai serios”, a scris profesorul, explicând că a folosit instrumente de inteligență artificială pentru a propune două viziuni diferite de restaurare a Casei Alecsandri.
Un reper istoric nevalorificat
Casa Alecsandri este una dintre cele mai vechi clădiri din Bacău și este legată de numele poetului și diplomatului Vasile Alecsandri, personalitate centrală a culturii române. De-a lungul timpului, imobilul a avut mai multe funcțiuni, însă, în prezent, se află într-o stare care necesită intervenții serioase de conservare și restaurare.
Inițiativa profesorului Lucian Șerban readuce în atenția publicului nevoia de protejare și valorificare a patrimoniului local, într-un context în care numeroase clădiri istorice din oraș se confruntă cu degradarea sau lipsa unui proiect clar de reabilitare.














