E o plăcere să o vezi jucând. Și o încântare să o asculți vorbind. Buhușeancă de loc, dar născută în Bacău, „la Spitalul Județean Bacău”, cum precizează zâmbind, Miruna Andreea Poiană-Țârdea este, la doar 20 de ani (va împlini 21 pe 27 iunie), punctul de referință al divizionarei A de handbal feminin Știința antrenată de Giorgiana Vîntu și Costel Oprea. În ciuda ofertelor venite anul trecut, după desființarea CSM Bacău, Miruna a ales să rămână în Bacău. Optând pentru CS Știința. Motivul? Definitivarea studiilor universitare, ea fiind studentă în anul trei la două Facultăți: la Educație Fizică și Sport și la Sport și Performanță Motrică. „Am ales aceste două facultăți pentru a-mi lărgi orizontul de cunoaștere atît la nivel de profesorat, cât și la cel de antrenorat. Întotdeauna e bine să ai un plan B”, spune Miruna Poiană-Țârdea, care, în caz că ar avea nevoie și de un… plan C, ar putea opta fără probleme pentru Comunicare și Relații Publice. Și asta pentru că are vocabular, idei, logică și carismă. Ce nu are Miruna? Un dram de noroc sau, cum spun italienii, „ceva sfinți în Paradis” de vreme ce, în ciuda faptului că este golghetera ligii secunde pentru al doilea an la rând, Miruna Andreea Poiană-Țârdea nu a fost convocată niciodată, dar absolut niciodată la un lot național. „Sigur că am simțit o anume frustrare, însă, cu timpul, m-am învățat să nu mai pun la suflet. Mi-aș face singură rău”, mărturisește centrul Științei, pe care zău că merită să o vedeți jucând. Așa cum face să o ascultați vorbind.
-Miruna Andreea Poiană-Țârdea. De unde Poiană și de unde Țârdea, Miruna?
-Amândouă numele de familie sunt din partea tatălui. Vin din străbuni, așa că putem vorbi de o tradiție.
-La handbal cum și când ai ajuns?
-Șefa mamei mele avea două fete care practicau handbalul. Mama m-a întrebat dacă nu aș vrea să încerc și eu. Am încercat și mi-a plăcut foarte mult încă de la bun început. Bun început însemnând 20 septembrie 2014. Faptul că țin minte data confirmă că a fost… dragoste la prima vedere. Începuturile au fost deci în clasa a patra, la nouă ani, la HC Buhuși, cu doamna profesoară Mirela Popa ca antrenoare. L-am avut apoi ca antrenor pe domnul Eusebiu Tancău și, mai târziu, pe doamna Carmen Dulgheru.
-Până în clasa a XI-a, când ai venit la CSM Bacău. Ce a însemnat CSM Bacău pentru tine?
-O rampă de lansare care, totodată, a accelerat procesul meu de maturizare. Asta și în condițiile în care am plecat de acasă, de la Buhuși, din mijlocul familiei, locuind la cămin în Bacău. În plan strict handbalistic, alt tip de antrenamente, alt tip de competiții, lucruri ce mi-au permis să mă dezvolt.
-Țin minte că domnul profesor Costel Petrea îmi vorbea de tine în acea perioadă prezentându-te drept o jucătoare cu reale calități și, în egală măsură, o fată ambițioasă, dispusă la sacrificii în numele handbalului.
-Într-adevăr, încă de când eram mai mică jucam la mai multe categorii de vârstă. De exemplu, în clasa a opta, când mă pregăteam de examenul de Capacitate, evoluam și la junioare 3, dar și la junioare 2. Apoi, la CSM Bacău am ajuns să joc și la junioare, dar și în divizie. În plus, pe perioada verii făceam naveta Buhuși-Bacău pentru a mă antrena. Nu se poate fără sacrificii, mai ales în sport, dar atunci când îți place ce faci, treci ușor peste toate dificultățile. Dar fiindcă tot ați amintit de domnul profesor Petrea, îmi aduc aminte că dânsul mi-a spus odată că am fantezie în joc. Mi-a plăcut mult chestia asta.
-Îți spun și ceva care sigur nu ți-a plăcut: desființarea echipei de handbal feminin CSM Bacău. Ai plâns?
-De plâns nu am pâns, dar am suferit mult pentru că desființarea echipei s-a dovedit un adevărat șoc. Cu atât mai mult cu cât totul a venit din senin. Ne întrebam între noi: „Cum, am jucat ultimul meci? Și l-am jucat fără să știm că acesta este ultimul?”.
-Deși ai avut oferte, nu ai plecat din Bacău, mergând la Știința. Te-am întrebat ce a însemnat CSM Bacău pentru tine. Spune-mi, te rog, și ce reprezintă Știința.
-În primul rând, responsabilitate. Încerc să ajut cât mai mult echipa, în condițiile în care de-a lungul timpului eu am avut un parcurs constant bun. Dar știu și să-mi accept limitele, ceea ce-mi permite să mă opresc atunci când constat că nu sunt pionul principal. De asemenea, Știința înseamnă prietenie. Exceptând junioarele, toate fetele de la echipă suntem cam de aceeași vârstă, suntem majoritatea studente la aceeași Facultate, suntem prietene. Prin urmare, suntem un grup foarte unit. Asta în ciuda faptului că vorbim de o echipă al cărui lot s-a configurat, practic, vara trecută. Ne înțelegem foarte bine și eu cred că asta a început să se vadă și pe teren.
-Apropo de prietenie, care este cea mai bună prietenă a ta?
-Eu sunt prietenă bună cu toată lumea. Dar cele mai bune și mai bune prietene rămân mama și sora mea, Diana Ioana. Și sora mea, care are 23 de ani a făcut handbal, dar puțin, doar vreo trei ani.
-Jucătoarea ta preferată?
-Bruna de Paula, de la Gyor. Are niște depășiri de te lasă fără cuvinte. Iar handbalista care mi-a marcat copilăria a fost Stine Oftedal. Toată lumea spunea Cristina Neagu, dar eu aveam ochi doar pentru Stine Oftedal: am crescut cu ea.
-Ești pentru al doilea an golghetera Diviziei A. Ce sentiment îți dă această realizare?
-E frumos, vă dați seama! Sunt mândră de mine, chiar dacă nu caut golul cu orice preț. Prima dată când am aflat că sunt pe primul loc în clasamentul marcatoarelor a fost de la mama. M-a sunat și mi-a zis: „Mamă, felicitări, ești prima!”. Prima la ce? Habar nu aveam despre ce e vorba. Evident că-mi place să marchez – nu pot uita că o dată, la un meci de junioare am înscris 20 de goluri, iar pe ultimul l-am dat cu o aruncare de la centrul terenului, cu portărița adversă în poartă- dar niciodată nu-mi propun un anumit număr de goluri. Important este să meargă echipa.
-Un vis al tău în handbal?
-Cel mai mare vis nu s-a realizat, din păcate. Ca orice copil, când m-am apucat de handbal îmi doream enorm să ajung la națională. Mă gândeam că poate voi reuși să joc și eu pentru echipa națională de Tineret, dar nu am avut parte de nicio convocare.
-Și nu ți se pare anormal în condițiile în care statutul tău de golgheteră ar fi trebuit și ar trebui să atragă atenția?
-Nu vreau să par lipsită de modestie, dar cred că meritam și eu o șansă. Poate că dacă jucam în altă parte, la o echipă din București, Brașov sau Cluj, lucrurile ar fi stat altfel. Spun asta pentru că din zona Moldovei nu a fost selectată absolut nicio fată. Nu vreau să se înțeleagă greșit, am convingerea că majoritatea fetelor au ajuns pe merit și pe muncă, numai că e puțin frustrant, știind ce pot și ce joc, să văd că pentru mine chiar nu a fost și nu va fi loc.
-De ce dezarmezi?
-Pentru că sunt realistă. Îmi dau seama că, odată format lotul, e greu să mai fie schimbat, așa că am renunțat la a-mi mai face vise cu… tricolor. Să știți însă că am ajuns să nu mai pun la suflet deoarece mi-aș face singură rău.
-Regreți, din această perspectivă că ai rămas în Bacău?
-Nu, deloc. A fost o alegere înțeleaptă, de viitor deoarece îmi oferă oportunități profesionale indiferent de cum vor merge lucrurile cu handbalul.
