În miezul acestei veri, Dumitru Sechelariu ar fi împlinit vârsta de 67 de ani. Iar echipa-fanion de fotbal a Bacăului, finanțată de el vreme de două decenii, ar fi aniversat, la începutul toamnei, 76 de ani de existență
Semn
Se spune că nu poți schimba destinul. Sau poți oare? Pe 14 iulie, Dumitru Sechelariu ar fi împlinit 67 de ani. Firul vieții sale s-a dovedit însă mai scurt. Prea scurt, nedrept de scurt. S-a rupt la nici 55 de ani, mosorul ajungând la capăt într-o zi de iarnă; ziua de 16 februarie 2013. Așadar, un sfârșit de drum. Dar nu și un final de poveste. Cel care a fost primar al Bacăului între 1996 și 2004 continuă să fie- azi și mereu- un „neverending story”. O poveste fără de sfârșit istorisită din nou și din nou. Mereu aceeași, dar nu neapărat la fel, deoarece filele se tot dau înainte și înapoi, iar cei care le răsfoiesc au propriul mod de a le înțelege și de a le istorisi. O poveste de viață. Cu bune și cu rele despre un om cu bune și rele; ca în viață. Iar cele bune s-au dovedit mai multe. Hotărât mai multe. În ziua în care Dumitru Sechelariu a fost condus pe ultimul său drum, vremea și-a făcut serios de cap. Într-un fel, ea s-a asemănat cu firea fostului primar de Bacău, care era dominată, așa cum bine se cunoaște, de mari contraste. Dimineața înmormântării a fost învăluită într-o ceață rece și deasă, după care s-a pornit să bată un vânt pătrunzător și rău, așa, ca în luna lui Făurar. Când, în jurul prânzului, cortegiul funerar s-a apropiat de clădirea Primăriei- care, pe atunci, își avea încă sediul pe Mărășești 6- vântul a risipit definitiv norii, iar un soare cald și luminos, ca de primăvară, și-a așternut razele peste oraș. Și nu vorbim de o ficțiune a jurnalistului pentru a crea un cadru idilic care să dea bine, cât mai bine acum, la ceas nostalgic de aduceri aminte. Fix așa a fost! Cine era prezent- iar lumea venise puhoi- în mod sigur că își amintește de capriciile meteo ale acelei zile. Așa cum greu de uitat este momentul în care oamenii, aflați pe marginea străzii sau ieșiți la geamuri și pe balcoane, au început să aplaude trecerea convoiului. Semn de apreciere pentru un om cu bune și cu rele precum Dumitru Sechelariu. Și, mai ales, un semn că majoritatea băcăuanilor au văzut în Seche mai degrabă un om bun. Și cu dragoste de oameni. Atunci când, undeva pe la finalul anilor 90, a fost întrebat de un cunoscut jurnalist din presa centrală ce titlu crede că s-ar potrivi mai bine în cazul în care s-ar face un film despre viața sa, Sechelariu a răspuns fără să stea pe gânduri: „Dragoste și destin”.
Dragoste
Destinul a făcut ca Dumitru Sechelariu să aibă și dragoste de sport. Și, mai ales, de fotbal. Astfel, destinul său s-a împletit, vreme de două decenii, cu cel al FCM Bacău. Au fost chiar ultimele două decenii din existența echipei fanion de fotbal a orașului, înființată pe 4 septembrie 1949 sub denumirea de Dinamo Bacău și ieșită din peisaj în 2012. În toamna lui 1992, când a decis să preia clubul, Sechelariu era unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din România. Iar alături de firma sa, Selena, Seche făcuse pentru sport lucruri cu adevărat memorabile. Memorabile și azi, la drept vorbind. Mai întâi, titlul de campioană a României la handbal feminin cucerit de Știința Bacău în 1992; ultimul, de atunci și până azi, din vitrina studentelor. Și apoi relansarea carierei de pugilist a lui Francisc Vaștag, devenit, în ”93, atât campion european, cât și mondial. Echipei de fotbal a orașului, aflată în pragul colapsului, Sechelariu i-a garantat, înainte de toate, salvarea de la dispariție. Dându-i un viitor. Asta după ce i-a dat și un nume pentru că echipa își pieduse complet identitatea. Un nume cu rezonanță. Chiar numele firmei sale: Selena. „Fără implicarea lui Doru Sechelariu, echipa Bacăului ar fi dispărut definitiv încă de la începutul acelor ani 90”, avea să spună, și nu o dată, unul dintre oamenii de fotbal de prim-plan ai Bacăului și ai țării, Corneliu Costinescu. În acel sezon de început, 1992-93, Selena Bacău nu a izbutit să evite salvarea de la retrogradare. A reușit, în schimb, unul dintre cele mai impresionante rezultate din întreaga istorie a primei divizii, învingând cu 1-0, în deplasare, pe Dinamo București, prin golul înscris de Sorin Condurache, la rândul său plecat mult prea devreme dintre noi. În urma acelui eșec- „bomba campionatului”, cum titrau ziarele- Dinamo a pierdut titlul. Bucureștenii nu au lăsat ofensa neplătită, făcând în așa fel încât Bacăul să cadă din divizie. Pentru Selena au urmat două sezoane petrecute în purgatoriul eșalonului secund. Dar când a revenit pe prima scenă, în 1995, a făcut-o pentru a rămâne. Și pentru a scrie o parte însemnată de istorie. Iar una din aceste file, înregistrată sub titulatura de AS Bacău, este datată august 1996. O altă bombă- mai mult, „bomba bombelor”- care a fost detonată în Ghencea, acolo unde Bratu- Jercălău, Gireadă, Popovici, Radu Ciobanu, Dănuț Munteanu- Rotariu (min. 84 Giani Căpușă), Florin Pavel, Manta (min. 80 Păvăluță)- Serea (min. 82 Condurache), Scânteie, aflați sub conducerea tehnică a lui Mircea Nedelcu și Mircea Pană, au învins cu un neverosimil 5-1 („dublă” din penalty Jercălău, super-execuție Pavel și „dublă” Scânteie, respectiv gol de onoare înscris de Ciocoiu), pe campioana Steaua, formație cu ștaif continental și cu abonament prelungit la grupele Ligii Campionilor. Un adevărat semn al destinului.
Nume
Timp de 11 sezoane- între 1995 și 2006, Bacăul lui Seche a fost neîntrerupt în prima ligă, consacrându-se, din 1997, sub denumirea de Fotbal Club Municipal. Pe scurt, FCM. Ani fabuloși. Cu antrenori și fotbaliști pe măsură. Cu Dumitru Sechelariu în calitate de președinte de onoare și rol de catalizator, FCM Bacău a adus sau lansat nume. Nume de antrenori. De la consacrații Mircea Nedelcu și Florin Halagian, Viorel Hizo, Vasile Simionaș și Țiți Dumitriu și până la pariurile numite Costel Orac, Ilie Dumitrescu și Ionuț Lupescu. De la antrenori exponenți ai noului val cum erau Marian Mihail și Mircea Rednic la elemente locale ce și-au găsit în galben-albastru cadrul ideal pentru a se afirma pe banca tehnică precum Ghiță Poenaru și Cristi Popovici. Nume de fotbaliști. Unii fără… nume, dar crescuți în pepiniera clubului pentru a-și făuri unul cât mai sonor în fotbalul românesc: începând cu Cristi Ciocoiu, Florin Petcu și Vlăduț Munteanu, trecând prin Andrei Cristea, Florin Lovin și Alex David și ajungând, de exemplu, la Dragoș Huiban, autorul unei promovări istorice chiar în vara aceasta, cu Metaloglobus București. Alți fotbaliști fără nume, veniți pentru a-și face unul la Bacău: de la Narcis Răducan și Răzvan Raț până la Cătălin Cursaru și Vali Bădoi, de la Marius Croitoru la Dorin Goian. În fine, fotbaliști aduși pentru (sau și pentru) numele lor: Costel Pană și Florin Prunea, Răzvan Lucescu și Adi Pitu, Nivaldo și Daniel Iftodi, Iulian Miu și Zeno Bundea. Lista e lungă, foarte lungă. Iar ea ar fi fost de neconceput fără Dumitru Sechelariu. Așa cum nu ar fi fost posibilă cucerirea singurului trofeu național la nivel de seniori de către FCM: Cupa Ligii. Un trofeu câștigat în 1998, după o finală cu 3-2 contra Universității Cluj, pe „Rocar”. Doi ani mai târziu, în 2000, FCM Bacău a fost aproape de a bisa succesul în această competiție, pierzând însă ultimul act disputat într-o seară de iunie în fața Gloriei Bistrița, pe stadionul „FC Național” din Parcul cu Platani. Între cele două finale de Cupă a Ligii și-a făcut loc și participarea în UEFA Intertoto din 1999, atunci când Bacăul armenilor Halagian și Chivorchian (plus… „Sechelarian”, așa cum, în mod simpatic, s-a prezentat Seche la dineul oficial din capitala Armeniei, cu prilejul meciului retur), a pierdut confruntarea cu Ararat Erevan. Poate că nu e foarte-foarte mult. Dar cu siguranță nu e deloc puțin. Mai ales dacă privim lucrurile din perspectiva de azi.
Fotograme
Să parcurgem pe repede înapoi și pe repede înainte cele două decenii pe care Bacăul fotbalistic le-a trăit alături de Dumitru Sechelariu, oprindu-ne la o serie de fotograme. În alb-negru și color; evident galben-albastru. Așadar… Frații Skala, primii gemeni stranieri din istoria Diviziei A. Victoria incredibilă cu 1-0 pe terenul lui Dinamo. Anii de B. Și arabescurile lui Narcis Răducan, „copilul minune, Răducan îi spune”. Seche trăgând cu pistolul la Moreni, Seche îngenunchind la Brăila și jurându-se că va readuce Bacăul în A, Seche fericit că a readus Bacăul în A în vara lui 95. Superbul gol al lui Ciocoiu contra Stelei, un gol cât… un transfer la echipa militară. Tragica dispariție a lui Nicu Păduraru. Umilința de la Cluj: 1-7 cu „U”. Supercalifragilisticul 5-1 din Ghencea contra Stelei lui Prodan și Filipescu, Adi Ilie și Lăcătuș. Returul de senzație din 1996-97, cu Nelu Crețu președinte, un retur demn de o calificare în UEFA, cu victorii pe linie acasă împotriva granzilor Steaua, Dinamo și Rapid și cu înfrângeri dictate de arbitri la Piatra Neamț, fieful lui „Pinalti” Ștefan și Bistrița, bârlogul lui „Tata Jean” Pădureanu. „Chivorchian, Chivorchian, cel mai mare barosan!”. Halagian și „focul la ei, banii la noi”. Penalty-ul transformat de Sorin Trofin, care a costat Rapidul lui Mircea Lucescu titlul de campioană în 1998. Câștigarea Cupei Ligii. Execuțiile de CNN ale lui Cursaru, la primele jocuri de A, care anunțau „foarfeca” de mai târziu, contra lui Dinamo și titlul de golgheter al campionatului. Barajul pierdut la penalty-uri în fața Farului. Tranzacția cu FC Baia Mare. Inaugurarea nocturnei, cu un concert Holograf și cu tribunele pline ochi și înțesate cu mesaje: „Inima noastră va fi mereu galben-albastră”, „Mulțumim Seche”, „Taurii furioși”. Succesul contra deținătoarei Supercupei Europei, Galatasaray Istanbul, într-un amical de lux. Hat-trick-ul lui Andrei Cristea în poarta Craiovei, la 20 de ani neîmpliniți. Vertijuri: de la locul 5 și atracția cupelor europene la pericolul retrogradării, evitat, două stagiuni la rând, în ultima etapă. Campania „FCM Bacău joacă pentru tine”, derulată, în 2007, în liga secundă, sub comanda tandemului Flaviu Pop –Marius Căpușă, campanie ale cărei fonduri au fost donate secției de Pediatrie a Spitalului din Bacău, pentru reutilarea sa completă. Alți ani de B. Și unul de C, la comanda expresă a Primăriei Bacău. Un sezon de C la finalul căruia FCM-ul lui Seche, împotriva tuturor evidențelor, avea să câștige duelul de promovare cu ASC, clona pentru care municipalitatea a tocat, din bani publici, milioane de euro. În fine, ultimul meci de campionat din istoria FCM Bacău: 4-0 cu Dunărea Galați în iunie 2012. Și apoi 2013, anul cu ghinion. Asta ca să vedem ce am avut și ce am pierdut. Dar și ce am câștigat.
Viziune
Apropo de modul de a vedea lucrurile. Una din principalele calități ale lui Sechelariu, dincolo de generozitatea sa proverbială, a fost că mai mereu a știut să privească departe. Foarte departe! A fost considerat un vizionar. Inclusiv în fotbal. La urma urmei, Seche a fost primul finanțator exclusiv al unei echipe românești de fotbal de primă divizie de după 1989. Tot lui i se datorează apariția primului stadion cu nocturnă din Moldova. Iar atunci când a fost modernizată și înzestrată cu instalație de nocturnă în 2001, arena băcăuană a intrat în Top 3 al stadioanelor din România la nivel de dotări. Și multă vreme „Municipalul” s-a regăsit printre cele mai cochete și apreciate arene ale țării. Seche a fost și primul care a văzut oportunitatea… cumpărării unui loc de primă divizie! Era după barajul cu cântec pierdut de FCM Bacău în fața Farului Constanța, la finalul stagiunii 2000-2001, baraj care se lăsase cu retrogradarea „galben-albaștrilor” în liga secundă. Ligă secundă în care FCM a rămas doar… opt zile deoarece Sechelariu a bătut palma cu Heinrich Schorsch, patronul celor de la FC Baia Mare, pentru a achiziționa locul de A al băimărenilor și de a readuce astfel, într-un timp record, Bacăul în primul eșalon. O practică mai puțin ortodoxă, dar perfect regulamentară. Tot lui Dumitru Sechelariu i se datorează celebrul „Moment Zero” din fotbalul românesc. În primii ani 2000, Seche a propus celorlalți conducători din prima ligă să se renunțe la meciurile cu rezultate dinainte știute, la celebrele blaturi produse în serie de și mai celebra Cooperativă a fotbalului românesc. Iar pe 14 iulie 2002, Dumitru Sechelariu, a venit cu „Duminica Generozității”, un eveniment caritabil ce a umplut până la refuz Parcul „Cancicov”. Contestat la vremea respectivă, conceptul manifestării s-a dovedit unul de avangardă de vreme ce el continuă să fie aplicat și, mai mult decât atât, foarte popularizat în ziua de azi. În fine, același Sechelariu a avut ideea inedită legată de stipularea unor clauze speciale în ceea ce privește acordurile de transfer ale lui Eugen Baciu și Florin Lovin la Steaua. Concret, Steaua era obligată să achite către FCM o anumită sumă în momentul în care cei doi jucători ajungeau la finalul contractului cu clubul lui Gigi Becali. În felul acesta, Seche se gândise la o plasă de siguranță financiară în situația în care nu ar fi fost operată o altă clauză din înțelegerea cu Steaua și anume obținerea unui procent dintr-un eventual ulterior transfer al celor doi jucători la un club terț. Este arhicunoscut faptul că, în cele din urmă, în „cazul Baciu”, ingeniozitatea lui Seche a adus în conturile FCM Bacău suma de 1.041.000 euro decretată, în ciuda opoziției manifestate de Becali, de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Sentința TAS-ului a venit în martie 2013. La nici o lună după dispariția lui Dumitru Sechelariu, ca o confirmare că fostul primar al Bacăului a știut să privească întotdeauna departe. Chiar și de…departe.
Ștafetă
Astăzi, Bacăul duce lipsa unui Dumitru Sechelariu. Adică a unui om care să știe cum să-i strângă în jurul său pe toți ceilalți. În fotbal și nu numai. De aproape 20 de ani, prima ligă este doar un miraj în și pentru oraș. Poate că nou promovata în Liga 2, FC Bacău- grupare fondată chiar de finul și, totodată, fotbalistul preferat al lui Sechelariu, Cristian Ciocoiu- va face în așa fel încât firele tradiției să fie reînodate la un moment dat. Să ducă mai departe ștafeta. Spiritul. Povestea. Cine știe, eventual și numele de FCM. Și poate că atunci, sau- de ce nu?- chiar mai devreme, Bacăul să dispună din nou de un stadion-model. Undeva pe la mijlocul anilor 90, Seche a răbufnit, spunând că în cazul în care el nu s-ar fi implicat în fotbal ca investitor, „pe stadionul din centrul Bacăului ar fi ajuns să pască vacile și caii”. Unii au râs. Alții poate că doar au strâmbat din nas. Cu siguranță că mai toți au privit declarația lui Sechelariu ca pe una fără nici o acoperire. O simplă butadă, nimic mai mult. Iată însă că în anul de grație 2025, stadionul din centrul Bacăului- altădată un magnet pentru întreaga suflare fotbalistică din Moldova- e ocolit până și de vaci. Ce să pască aici, pietriș și trunchiuri de copaci? Iar situația asta- una de neconceput în condiții de normalitate- trenează de mai bine de un deceniu. Un deceniu de… anormalitate. Așadar, „Municipalul” nu i-a supraviețuit lui Dumitru Sechelariu. Mai bine spus, nu a supraviețuit fără Dumitru Sechelariu. Sau, și mai bine zis, fără să aibă alături un Dumitru Sechelariu. Așa cum nici FCM Bacău nu a putut merge mai departe fără cel care spunea despre echipa „galben-albastră” că este „copilul meu de suflet”. Pe 14 iulie, Dumitru Sechelariu ar fi împlinit 67 de ani. Iar la începutul toamnei, pe 4 septembrie, FCM Bacău- prima echipă românească ajunsă vreodată în turul patru al unei cupe europene- ar aniversa 76 de la înființare. Seche, FCM. 67, 76. Destine încrucișate, destine în oglindă. Destine. În urmă cu doi ani, fiul lui Dumitru Sechelariu, Doru mărturisea pentru „Deșteptarea”: „Tata a fost un om care a schimbat destine în bine”. Reflectând atent la observația făcută de Doru Sechelariu, poate că aceasta a și fost principala menire a fostului primar de Bacău, Dumitru Sechelariu. Altfel spus, destinul său.
