La 27 mai 1600, Mihai Viteazul devenea, pentru scurtă vreme, singurul domnitor al celor trei Țări Românești: Țara Românească, Transilvania și Moldova. Evenimentul este considerat de istorici drept prima unire politică a celor trei provincii românești, chiar dacă de scurtă durată, și un act cu o profundă semnificație simbolică în istoria formării națiunii române.
Contextul istoric
Sfârșitul secolului al XVI-lea a fost o perioadă de mari frământări politice în Europa Centrală și de Est. Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic și Regatul Poloniei își disputau influența asupra spațiului românesc, format din cele trei entități statale autonome: Țara Românească, Moldova și Transilvania. Fiecare dintre aceste provincii avea un statut distinct: Țara Românească și Moldova erau vasale Imperiului Otoman, iar Transilvania era un principat autonom aflat sub suzeranitate otomană, dar în alianță tot mai strânsă cu Habsburgii.
Ascensiunea lui Mihai Viteazul
Mihai Viteazul a devenit domn al Țării Românești în 1593, într-un moment de tensiune crescută cu Imperiul Otoman. În contextul unei largi coaliții creștine antiotomane – Liga Sfântă – sprijinită de Papalitate și Habsburgi, Mihai a declanșat o serie de acțiuni militare împotriva turcilor, obținând victorii importante la Călugăreni (1595) și în alte bătălii, consolidându-și astfel prestigiul militar și diplomatic.
După ce reușește să obțină controlul asupra Transilvaniei în 1599, prin victoria de la Șelimbăr împotriva lui Andrei Báthory, Mihai devine principe al acestei provincii. În mai puțin de un an, în primăvara lui 1600, profitând de instabilitatea politică din Moldova, Mihai pornește o campanie militară și îl înlătură pe domnul Ieremia Movilă, proclamându-se și domn al Moldovei.
27 mai 1600 – unirea politică
La 27 mai 1600, Mihai Viteazul oficializează unirea celor trei Țări Românești sub conducerea sa. Chiar dacă nu a existat un act formal de unificare în sens modern, el a exercitat autoritatea domnească în cele trei țări, conducându-le ca un singur conducător, cu sigilii și titulaturi comune. Sigiliul său menționează:
„Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești, Ardealului și a toată Țara Moldovei.”
Această titulatură nu era doar o formulă de prestigiu, ci și expresia unui program politic: unificarea teritoriilor locuite de români sub o singură conducere.
Semnificația unirii
Unirea din 1600 a fost de scurtă durată. În toamna aceluiași an, Mihai pierde Moldova și Transilvania, înfrânt de forțele aliate ale polonilor și ale nobilimii maghiare, sprijinite indirect de Habsburgi, care nu vedeau cu ochi buni creșterea influenței sale. În august 1601, Mihai este asasinat la Câmpia Turzii de generalul habsburgic Basta, cel pe care îl sprijinise anterior.
Cu toate acestea, actul din 27 mai 1600 a rămas în memoria colectivă ca un precedent de o valoare simbolică imensă. A fost pentru prima dată în istorie când un singur conducător a reușit, fie și vremelnic, să aducă sub o singură autoritate toate cele trei țări românești. Nu a fost unirea națională propriu-zisă, în sensul modern al statului-națiune, dar a reprezentat o primă întruchipare a unei idei de unitate românească, care avea să încolțească din nou în secolele următoare, culminând cu unirea de la 1859 și apoi cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.
Mihai Viteazul în conștiința românească
Imaginea lui Mihai Viteazul ca simbol al unității naționale a fost recuperată și amplificată în epoca romantică și apoi în perioada pașoptistă. Nicolae Bălcescu, în celebra sa lucrare Românii supt Mihai-Voievod Viteazul, îl portretizează ca pe un erou vizionar, care a încercat să creeze o Românie unită, cu secole înainte ca acest lucru să devină realitate. În epoca modernă, imaginea lui Mihai a fost preluată în manuale, statui și filme istorice, devenind un reper al patriotismului românesc.
Concluzie
Unirea realizată de Mihai Viteazul la 27 mai 1600 rămâne un moment de referință în istoria românilor. Deși a fost un fapt istoric efemer, ideea pe care a întruchipat-o – aceea a unității naționale – a dăinuit și a inspirat generații întregi. Mihai nu a fost doar un voievod viteaz, ci și un simbol viu al aspirațiilor de unitate, demnitate și suveranitate ale poporului român.
