Este august, între Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului. Este august, luna în care totul se schimbă, în natură, din verde devine galben, se schimbă inclusiv oamenii. Și se apropie o altă mare sărbătoare, Adormirea Maicii Domnului, a florilor, există tradiția ca atunci să se culeagă din toate florile și să fie duse la icoana Fecioarei Maria, după care vor muri, ele regăsindu-se, la fel de frumoase pe covoarele țesute din lână sau cânepă. Este luna în care mulți conaționali de-ai noștri, plecați în alte zări pentru împlinire sau supraviețuire, se întorc acasă, la vetrele lor, la părinți, bunici. La casele copilăriei lor. Pe lângă bucuria revederii, revin și amintirile, o parte dintre ele nu mai sunt la locul lor, au trecut în muzee.
Tocmai de aceea, Secția de Etnografie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” le-a pregătit o surpriză, o expoziție fabuloasă cu lăicere, covoare, carpete și păretare țesute, cu migală, dragoste și talent de bunicile și mamele lor, în lungile seri din iernile la fel de fabuloase, acele din copilăria multora dintre noi, lansându-le invitația ca, printre timp, să intre în expoziție pentru a se întâlni cu poveștile spuse pe covoarele donate de bunicii și străbunicii lor, pentru aducere aminte și neuitare.
Expoziția a fost denumită sugestiv „Înflorirea de-a doua”, pentru că, un muzeu nu este altceva, a spus Iulian Bucur celor prezenți, în cea mai mare parte membri ai Clubului 60+, decât o posibilitate de a reînflori, de a înflori a doua oară obiecte, flori (brândușele), copaci (merii, cireșii), oameni (vârsta a doua este semnificativă), dar și covoarele, prin această expunere.
Sunt pe simeze, a spus la vernisaj, dr. Lăcrămioara Istina, șef Secție Arheologie Istorie, câteva din comorile aflate în patrimoniul Secție de Etnografie a muzeului, peste 6000 de obiecte, din cele trei mari zone etnografice, Colinele Tutovei, Valea Trotușului și Bacău-Siret, care sunt rar arătate publicului (există un covor de șapte metri liniari, din zona Mănăstirea Cașin, care nu poate fi expus decât cu aceste ocazii), constituit cu eforturi de-a lungul anilor de muzeografi dăruiți și împătimiți ai frumosului, cum a fost etnograful Dorinel Ichim, dar și Feodosia Rotaru, prezentă la vernisaj, prin cumpărări și rare donații. Artizanul acestei expoziții este dr. Iulian Bucur, șef Secție Etnografie a complexului muzeal, cu sprijinul celorlalte compartimente, cât, și mai ales, cu a colegilor din secție, muzeografi, restauratori, conservatori, pe care a ținut să-i menționeze: Ludmila Enescu, Liliana Ciuhodaru, Viorica Băluță, Sebastian Sascău, Antoniu Popa, Adrian Sechel, Alina Chelaru (Răcăciuni), Marta Simon (restaurator).
Ne-am străduit ca, prin câteva fotografii, să vă introducem în atmosfera unică și foarte frumoasă a acestei expoziții, care merită să fie văzută, fiind deschisă până la sfârșitul lunii august.
De asemenea, l-am rugat pe Iulian Bucur să ne spună „povestea” a trei dintre cele mai frumoase covoare, din cele trei zone, fiecare cu identitatea sa, cu modele diferite, abstrate (formele geometrice – pătrate, triunghiuri, cercuri, dreptunghiuri) și „concrete”, din lumea frumosului – flori, multe flori, frumoase sunt și ele însele, femeile, țesute pe covor, păsările, mai ales păunițele, cocoșii, porumbeii, rândunicile, dar și animale, caii, câinii, cu semnificații adânci în cultura țărănească.
Primul exponat „povestit” de Iulian Bucur a fost un covor de la Glăvănești (o zonă fabuloasă, locuită de oieri, unde lâna era din abundență, materia primă pentru covoare, dezvoltându-se și o bogată gamă de culori de origine animală și vegetată): Femeile din Glăvănești sunt mari „povestitoare”, uneori, pe covoare găsim o poveste de dragoste, una de prietenie, între două fete, dintre doi flăcăi, surățeala, prietenia de cruce, aici avem povestea a două fete, care se autoportretizează, așa cum ar vrea ele să arate, ca niște doamne de la oraș, cu rochii și umbrele, o reprezentare frumoasă a lumii, cu păunițe, cocoși (venirea zilei), copacul vieții, spicele de grâu (fertilitatea) și crenguțele de brad (veșnicia).
Al doilea covor, originar din Căbești (Podu Turcului), este unul care ilustrează un motiv vechi în folclorul nostru: cătănia. Flăcăul trebuie să plece în armată, „citește” Iulian Bucur, el vrea să se căsătorească atunci, iubita ezită, ea promite că îl va aștepta, numai că, ne spune covorul, la întoarcere, fata era deja căsătorită cu altcineva și avea și un copil. O poveste cu dramul ei de adevăr, ca toate poveștile de pe covoarele din expoziție.
Și ultimul covor, povestit pentru dumenavoastră, este din Răcăuți, de pe Valea Trotușului, tot un covor narativ, nu respectă o poveste, ci mai degrabă o succesiune (seamănă cu un lăicer), îi lipsește simetria (ca la acelea de pe Dealurile Tutovei), avem mai degrabă un ritm, format dintr-un cal și un câine. Poate fi, spune muzeograful, o reprezentare a timpului, jumătate de an a calului (care începe cu Sf. Gheorghe, care vine pe cal, se termină cu Sf. Dumitru, tot pe un cal), vine Sf. Andrei, cu nopțile lungi și geroase, când lupul stăpânește orizontul.
Trei povești, trei covoare, ale căror povești ascunse în desene și culori merită văzute și repovestite la a-doua înflorire. În expoziție sunt și alte frumoase covoare, lăicere și păretare, cu farmecul, frumusețea și poveștile lor, pe care le puteți descifra singuri sau împreună cu copiii și nepoții, doar la Muzeul de Etnografie.
Foto: Marina Bărbieru
