La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17.50, o patrulă de poliţie rutieră din cadrul Serviciului Rutier Bacău, a depistat pe strada Gării din mun. Bacău, un bărbat de 39 de ani.
Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, autoturismul era radiat din circulație din data de 21 iunie a.c.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.
La data de 15 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Onești au depistat, în trafic, pe Bulevardul Oituz, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani.
Tânărul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv și a fost condus la spital unde i –au fost recoltate mostre biologice.
A fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive.
La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 17.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Bacău, au depistat în flagrant un bărbat de 45 ani, din comuna Grăniceşti, jud. Suceava, în timp ce conducea un autoturism, pe raza comunei Filipești, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentraţie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.















