Prin fostele cartiere muncitorești, găsești, la tot pasul, gospodari care au dovedit că știu să sfințească locul. Cei mai mulți au învățat de acasă, în copilărie, cum să aibă grijă cât mai bine de locul în care stau. Așa au luat ființă, pe lângă blocuri, adevărate oaze de verdeață.
Un fost jandarm a naturalizat smochinul în grădina din fața apartamentului
Unii nu s-au limitat în a sădi doar trandafiri, crizanteme sau alte flori decorative, ci au mers mai departe, plantând pomi fructiferi … exotici. Am găsit un astfel de exemplu, în zona Milcov, unde un fost angajat al Jandarmeriei a reușit să naturalizeze un smochin, în spațiul verde din fața apartamentului.
„Am adus un puiet de smochin, de la cumnatul meu, care stă în sud, la Buftea. Avea cam 30 de centimetri și am zis să încerc, să văd dacă se va prinde. Eram curios și să aflu dacă va rezista iernilor de la noi. Interesant este că nu am făcut nimic special, nu l-am acoperit, în sezonul rece. Doar l-am săpat, l-am udat regulat, mai ales vara, și atât”, povestește Adrian Stoian, fostul jandarm.
Și mai interesant este că micul pom a și început să dea roade, e drept mai puține, după primul an de la plantare. Ulterior, smochinul, ajuns deja la al treilea an de viață, a oferit proprietarului sute de fructe, însumând o cantitate de câteva kilograme bune.
„Curios este că smochinul nu face flori, ci direct fructe. Am cules fructe, în fiecare an, de mai multe ori la rând, smochinul fiind în stare să rodească de 3-5 ori pe an, cam 20 de smochine pe serie, până aproape de iarnă. Chiar și acum mai am câteva smochine în pom, în condițiile în care au fost și 4 grade Celsius, noaptea”, ne mai spune fostul militar. Mai aflu că micul pom nu trebuie întreținut prin tăieri succesive, toamna sau primăvara, așa cum se întâmplă în cazul pomilor fructiferi autohtoni, întrucât smochinul crește, în primii ani, până la o anumită talie, după care se oprește, extinzându-se în lateral, prin puieții care ies, la baza plantei.
Amintind de Cuba și de… viața la țară
În grădinița lui Adrian Stoian mai poți găsi și alt fel de plante, mai puțin obișnuite locului. La doi pași de smochin, gospodarul a mai plantat și niște trestie de zahăr, căpătată tot de la rudele din sudul țării. A făcut-o, la fel, din curiozitate, dar și în scop decorativ. „Văzusem trestia de zahăr tot la cumnatul meu, în fața casei, și mi s-a părut că arată frumos. Vă dați seama: trestie de zahăr, în Bacău, și nu în Cuba, unde e la ordinea zilei. Dacă se va extinde, intenționez să o plantez de jur împrejurul grădinii. Mai ales că nu trebuie să-i faci nimic special pentru a crește”, mai spune fostul jandarm.
Faptul că a crescut la țară, undeva în comuna Răchitoasa, se vede și prin plantele autohtone care cresc în grădina sa. Astfel, dacă cei mai mulți agricultori se tot plâng că, de ani buni, nu recoltează mai nimic din grădini, Adrian Stoian se poate mândri cu roșii de toată frumusețea, din vară până toamna, târziu.
Peste tot locul, vezi roșii coapte, inclusiv din soiul Cherry, o mândrie pentru jandarmul nostru. „Vă spun eu: roșiile celor de la țară s-au mănat tocmai pentru că le-au stropit cu tot felul de chimicale, toxice, de altfel. Altă explicație nu există. Pământul se revoltă, dacă îl tot stresezi. Eu nici măcar o dată nu le-am tratat, cu absolut nici o substanță chimică. Doar udate cu apă, curățate, în jur, de buruieni, și atât. Iar, acum, culeg, încă, roșii”, încheie jandarmul de pe Milcov. (Florentin Radu)
Periplu printre blocurile din partea de sud a orașului
Un zâmbet sub balcon
În cea mai supărată lună a anului, când majoritatea pomilor se dezbracă știind că vine frigul, un petec de verdeață, mai ales pentru cei care locuiesc printre betoane, mai ridică moralul. Cine-i harnic și muncește, vorba înțeleptului, după ce plantează și plivește, are la ce privi. Păcat că sunt doar oaze, și prea puțini cei care se preocupă de estetica locului unde își duc traiul de zi și de noapte.
Animaria Danca, Str. Cornișa 13: „Știți care-i problema? Primăria nu-i de acord cu treburile astea. Am înțeles că o să vină, or să dărâme, cum au făcut pe Mioriței. Unde au scos tot ce-a fost frumos. Stau și mă întreb: nici dacă faci nu-i bun? Noi avem fata căsătorită în Japonia. A venit ginerele, era vară, plin de flori. A ieșit desculț. Am amenajat alei micuțe. Și ne-a întrebat: dar de ce la voi este așa de frumos și în rest nu? I-am explicat că noi facem. Noi investim! A rămas uimit. Adică Primăria nu ne dă bani? Nu vă ajută? La ei în Japonia, chiar am fost, cine face așa ceva este sponsorizat de primărie. Numai să vrea! La noi…” Pasiunea o are de la mama ei.
„Am copilărit printre flori. Acum, de când sunt la pensie, vara grădinăresc și iarna pictez. Am muncit la spital, și nu a fost ușor, exact 43 de ani, 7 luni și 25 de zile. Și după mărire am 1200 lei pensie. Avem noroc că ne ajută copiii!”.
Tuberoze, Floare de colț, Rhododendron, Canna indica alb și roșu – are bulbi dacă este interesat cineva. Câte nu sunt?! Leandru de Muntenegru, Yucca, Smochin, Rozmarin, Godji, Gutui japonez…„De ce nu ați venit în vară să fi văzut cum arăta?” Toate, pe un spațiu de câțiva metri pătrați, în fața scării, unde vecinele, mai ales, savurează cafeaua, lângă o „masă a tăcerii” în miniatură, realizată din trunchiuri de stejar. De pe trotuar, trecătorii, atrași parcă de un magnet, se opresc si admiră minunăția de culori. Păcat să distrugi așa ceva! (Ioan Bîșcă)
