30 aprilie 2024
ActualitatePulpele aduse din Ungaria au ajuns deja în farfuriile băcăuanilor

Pulpele aduse din Ungaria au ajuns deja în farfuriile băcăuanilor

Gripa aviară, anunțată recent de autorități, i-a pus în alertă pe veterinarii băcăuani, mai ales în contextul în care produse obținute într-o fermă din Ungaria (unde a fost confirmat temutul virus) au ajuns și în depozitele alimentare de la noi. Prin urmare, reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău au efectuat verificări la comercianții care aveau în gestiune astfel de produse, respectiv aripi, pipote, pulpe superioare, pulpe inferioare, medalion. Au fost controlate mai ales măcelăriile și carmangeriile care aduceau în mod frecvent produse refrigerate de pui și curcan. „La data controlului, nu s-au regăsit pe stoc produse din categoria notificată”, ne-au transmis veterinarii băcăuani. Altfel spus, carnea de curcan din Ungaria fusese deja vândută clienților băcăuani.

Veterinarii, însă, ne încredințează că și în cazul în care a fost consumată carnea presupus infectată cu acest virus nu este un pericol pentru om. Asta pentru că atât virusul A(H5N8), cât și cele nou apărute – A(H5N5) și A(H5N6) – sunt extrem de sensibile la căldură. Prin urmare, virusul gripei aviare este distrus dacă produsele din carne au fost tratate termic, chiar și dacă doar au fost expuse la soare. De altfel, este știut că gripa aviară este prezentă mai ales în sezonul rece, aceasta dispărând odată cu instalarea căldurii.

„Menționăm că, într-un raport științific privind gripa aviară, aprobat la 22 martie 2018, EFSA a precizat faptul că nu au existat cazuri raportate de infecții la oameni cauzate de A(H5N8) sau de virusurile nou apărute A(H5N5) și A(H5N6). Virusurile A(H5N8), A(H5N5) și A(H5N6) sunt considerate a fi în principal adaptate la speciile aviare, transmiterea acestora se poate realiza prin contactul, direct sau indirect, cu păsările sălbatice şi/sau domestice purtătoare de virus, cadavre, dejecţii, furaje contaminate, sau prin produsele şi subprodusele provenite de la acestea”, încheie specialiștii de la DSVSA Bacău.



RECOMĂNDĂRI GENERALE transmise de Direcția de Sănătate Publică Bacău

Având în vedere confirmarea de către ANSVSA a unui focar secundar de gripă aviară într-o fermă comercială de păsări situată pe platforma Seini, județul Maramureș și retragerea de la comercializare a produselor de carne de pasăre din Ungaria notificate de Comisia Europeană, în vederea prevenirii riscului de îmbolnăvire cu gripa aviară, recomandăm populației următoarele :
• Spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, mai ales după contactul cu păsări; în lipsa apei şi a săpunului se şterg mâinile cu alcool sanitar;
• Nu manipulaţi păsări moarte;
• Supravegheaţi copiii, nu-i lăsați să se joace cu păsări moarte sau bolnave;
• Cumpăraţi carne de pasăre, ouă şi produse din carne de pasăre numai din magazine autorizate;
• Anuntaţi medicul veterinar de orice caz de îmbolnăvire sau deces la păsări;
• Acordaţi tot sprijinul personalului sanitar și autorităţilor veterinare;
La prepararea hranei:
• Separaţi carnea crudă de cea prelucrată termic sau de alimentele care sunt gata preparate;
• Nu folosiţi acelaşi cuţit sau instrument de tăiat pentru a pregăti carnea crudă şi alimentele care sunt gata preparate;
• Spălaţi–vă pe mâini înainte, între și după operaţiile de manipulare a alimentelor crude şi a celor prelucrate termic;
• Nu puneţi carnea prelucrată termic pe aceeaşi farfurie sau suprafaţă pe care a fost aşezată înainte de a fi prelucrată termic;
• Carnea de pasăre, inclusiv ouăle, trebuie prelucrate termic timp îndelungat la temperatură corespunzătoare, deoarece virusurile gripale sunt distruse prin prelucrare termică la mai mult de 70°C;
• Înainte de a manipula şi prelucra termic ouăle, spălaţi-le cu apă şi săpun, iar după aceea spălaţi-vă pe mâini tot cu apă şi săpun;
• Nu folosiţi ouă fierte moi sau crude în alimente care nu vor fi prelucrate termic;
• După manipularea păsărilor sau ouălelor crude, spălaţi-vă pe mâini şi spălaţi toate suprafeţele şi instrumentele folosite, atent, cu apă şi săpun.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri